Punți de Noi

Cufundat în roi de cioburi, rămășițe de schimbare,
Trece omul șchiop prin viată, făr’de scut, cu spini în dinți,
Uită sensul, sparge geamul din fereastra de Uitare
Și se minte că de Mâine, va fi nou și șlefuit,
Ca în ceasul Prim când Cerul pur și cast l-a plămădit.

Face-alegeri, câte-n stele, și culege așteptare,
Smulge vise din pervazul Roții ce se-nvârte-n gol
Dă un cioc în coaja vieții; cerne munți în cufundare
De-cu-Sine, întru Mine, cel ce în cenușă-și face
Cuib de năluciri fugare ce-alăptează și desface
Firul fusului de Timp.

Ostrovul ce-mi este strajă a pridvorului de gând…
Am gustat din focul setei de-a rămâne-albastră; stând
Între maluri de-ntrebare, de poteci nemestecate
Cu sigiliu de cetate nedezlântuita-n Acte.

Arleghin e Omul oare sau corola-n Cer țesută,
Albie d-izvor de munte care plânge și cuvântă
Despre timpi ce-au fost odată, vremi cu inima-zălog
Cu iertari în loc de arbori,
Cu iubiri în loc de flori.

Irina Stroe

Lucrare „Acrobatic Engineering” , Rob Gonsalves