Rost de Rădăcini

Ei, uite că stăm drept în fața cetei ce astăzi ne adună
Să ascultăm torentul de lavă, în minciună
Ce scurmă-n neam cu brici muiat în miere,
Trecut prin sânge, Cruce și tăcere.

Ștefan tace. Iancu tace. Un Mihai tace și el.
Tace Mircea. Tace Horea. Decebal, Crișan. Cornel.
Tace-Aiudul. Tace Gherla. Tac Piteștiul și Jilava
Tac și munții. Și izvorul. Arde-n zeghe Periplava.

Avem 2 coloane , se pare, brad-crescute,
Una ne e în piepturi ce nu se mai vor mute.
Se ghemuie-n altare de veghe secerândă
Cumintea așezare a cugetului vreasc.
Ar bate cioc din vremuri, să prindă-n pumn un teasc
De nesorbite maluri, Chemare renăscândă.

Dacă plecăm privirea și fruntea la pământ,
O facem doar în fața luminii celui Sfânt,
Suntem mai calmi ca frunza din codrul ce tresare
A uluire surdă, cutremur de istorii.
Se zguduie un Ștefan ce crunt privește-n zare
Din Putna-și frânge cordul, tot culegând memorii.

În Borzești, stejarul care peste vremi îi fuse tată
Și-nvăța frunza cea verde, că în spadă, fulger fie,
A-nceput în rugăciune să pășească peste veacuri,
Plânge-n doină, urlă-n bucium, varsă muguri peste glie.
Muguri de-aprigă Trezire,
În a Rădacinii scoarță, e-a lui Stefan-n veci făclie.
De sub tâmpla de munți sacri, lângă Putna- foare rară,
Un Bătrân uitat de ceasuri, cu ochi-cer și piept de foc,
Nins în păr, dar prunc în suflet, înduhovnicit de timpuri,
Sparge cremeni de minciună, varsă cupa cea amară.

Cârtițele însetate de a zarului sorginte
Scurmă-n jurul Rădăcinii, dar Stejarul nu mai simte.
Timpul l-a scutit de vamă, pe el nimic nu-l mai doare.
Daniil tăcerea taie în fuioare de-Așteptare.
Trupul lui e rugaciune, iară crengile-s credință,
Clopotele bat chemare, iar artera-i biruință.

Domnul Ștefan-a rupt sigiliul, veacul lui e ȘI al nostru,
Azi Borzeștiul greu cuvântă, în ravașe de sentință,
Cel ce-a fost Stejar odată, azi e Tron de neatârnare,
Ce zdrobește legăminte și peceți de umilință.

Și cei 3 pășesc triadic: Pustnicul, Stejar și Domnul,
Ștefan ține-n piept condeiul cu a conștiintei sânge,
Rădăcina-n cer e-nfiptă, iar tăcerea rostuiește-n omul –
VIU.
Crește-n noi, ca o sământă despuiată de uitare,
Alegeți în ceas de 11, azi, trezirea, chiar de’ doare!
Nu lăcrimați în palma cu ale noastre slove
săpate-n piept de piatră…
Nu!…
Vrem doar să luați din tina torturii, mântuire,
să vă pictați în suflet o asumare vie
de strașnic legământ;
un legământ cu rădăcina muiată în pământ,
udat cu vers, cu Taine, cu sânge și cuvant!

Da, Trezirea-și cere zarul, iar veriga-n Cer zidește,
Ștefan Domnul de la Putna vrea : Răspuns. Chemarea-i crește.
Ca sa poți zbura-n înalturi, cu crez cast de-nțelepciune,
Tu să arzi întâi veninul ne-adevărului din tine !

Iubirea și credința fie-vă stâlpi de foc,
în jgheab cu demnitate si… Taina, sub obloc(…)

Basarabie, iubită Copilă !

București
15 Ianuarie 2018

Basarabie, iubită Copilă,

Pe unde mi-ai perumblat prin vene, în carne, în ființă, de atâția ani, ani ce cerșeau îndurare să mă las venită spre tine, să îti adulmec vântul și să îți îmbrățișez frumoșii fii și fiice, frați și surori mie, nouă. Pornirăm la marele Drum noi, o Familie de ardeleni, moldoveni, munteni și basarabeni, toți- Copii de Oașa. Ne-a ales Cararea într-un mănunchi de 7 zile, ianuarie, iarnă cu tâlc de primăvară și mare-mi fu mirarea să mă văd întoarsă în țară cu primăvara în inima, iar in jur iarna se pornise.
Ce pot eu ție a-ți scrie…, caut sită potrivită de Cuvânt și izvor de simțăminte din care se pot desprinde dorurile toate.
Îți trimit scrisoarea mea Astăzi, nimic întâmplător, când lângă tine șade cu capul plecat și tâmpla rezemata de drapel al nostru Eminescu; Mihai, unul dintre acei Mihai ai noștri care au plâns, au ars în lăuntru și au strigat pentru ca ție să-ți fie redat graiul. Pentru Eminescu, sfântă ai fost, copilă! Și în numele tău vedea profetic istoria toată, el, care Astăzi se naștea pentru ca mai apoi să moară întru Adevarul ce astăzi încă stă înfășurat în sârmă ghimpată. Dar cu Bucurie și inimi deschise în ferestrele ființei am venit spre tine, în casa ta, a noastră.
Colindul, sfânta rugăciune a inimii în prag de Crăciun, ne-a fost Legamânt și Dar. Ți-am colindat Copiii, Minune, au colindat și ei în acelasi glas cu noi, ne-am îmbrățișat și am plâns spre a întinde brațe unite către Tine. Și simțeam, știam că dacă ai fi avut trup de carne, ți-ar fi plâns și ție ochii odată cu noi până la orbire. O orbire frumoasă, mesianică, împlinitoare de mântuire, așa cum ne-a învățat Parintele Teofil Părăian că poate fi ne-vederea transfigurată în binecuvântată Vedere…
Am udat Sămânța din inimile fraților cu primordialul colindei străbunilor, iar Rodul și Rostul au prins muguri în suflete. Ianuarie- verigă din lanțul vremurilor ce îi unesc în viață și în intrarea în Ființarea cea de Dincolo a 2 voievozi ai versului, ai României pline: Mihai si Grigore.
Un Eminescu se năștea Astăzi, un Vieru vâslea în barca Cerului pe 18 ianuarie. Și câte amintiri de copil, cu întâiele rime și versuri în straiele sufletului, vin acum în furtună din anii de liceu; Bacăul ce devenise un Acasă al poetului. Am simțit a purta colindele și poezia la mormintele iubiților Doina și Ion Aldea Teodorovici, frați de eternitate cu Vieru, cel care spunea cutremurat ca dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, el viața întreagă a visat să treacă Prutul.

Și la fel i-am invitat pe amândoi Solii tăi de Pace neîmpăcată a se așeza și în acest tablou drag mie, colț de Munte, de iarnă și de veghe; amândoi de-a dreapta și de-a stânga ta, fiică a Cerurilor cu Cruce albă în zeghe de sfânt drapel. 

Îți scriu acum, în Ceas de noapte, Basarbie, și sorb ceai de tei din teii tăi, iubire, flori de tei dăruiți în căuș de mâini aspre, dar calde ca pâinea de pe vatră, ale unei bătrâne. Nu voi uita lumina acelor ochi albaștri, ochi de cer si cer de eternă ploaie. “ Ia de la mama, de la mine(…)Maria sunt.” Tăcere în mine. Tăcere amestecată cu nepământean fior.
Copiii…copiii din școală, copiii din sălile de spectacol, copiii din biserici, Copiii mari din Copiii mici, Copiii bătrâni și Bătrânii- Copii, o Gradină de blânde suflete , însetate de bucurie de A FI ele însele, aplecate spre manifestarea ludicului și al angelicului împletite cu înțelepciunea străbunilor.
Fiecare din noi a venit la tine din lumea lui, cu talanții săi, cu căderile și înălțimile pe care se află și la fel și în casa ta, frații noștri, fiecare diferit in felul său, cu universul și luptele sale; DAR în aceste 7 zile miracolul de a fi Unul s-a simțit pâna la Miezul Inimilor tuturor. Nu mai știa nimeni unde se termina frontiera ființei lui și unde începe universul ființei fratelui său. Un Tot. Aceeași Trăire. Aceeași Simtire. Același plâns mut, dar ferm si asumat. Pe alocuri, aceeași neputință. Am simțit Vina de a nu fi ajuns la tine mai devreme, mi-am simțit in piept străbunii care aici, lângă sânul tău s-au născut și au purces la un anume Ceas spre Moldova României de azi.
Sunt fiică de Moldova mare, cu Prutul doar trecând ca o cingătoare peste mijlocului ei. Îmi am rădăcinile ființei jumatate Aici, jumătate la tine, în pământul, cu rostirea și dintru Zborurile tale, Basarabie! Și, Doamne, cum se simte această străpungere de cord. Nu s-au plămădit grai, cuvinte să poată reda fidel, curat ce simt.
Îți mulțumesc, eternă mireasă, pentru Puntea iubirii din noi, pentru Lacrima si Dăruirea fraților ce ne-au adus în familiile lor spre a ne deschide Ușa sufletelor, dincolo de ei înșiși. Ai rămas vie, prezentă în fiecare deschidere de pleoapă la răsarit de soare, diminețile de Aici sunt și diminețile tale.
Am plecat din România îndragostită de tine, m-am întors în țară iubindu-te.
Cale de întoarcere nu mai este. Un Ceva mă cheamă spre tine. Și voi răspunde chemării, căci inima este cea care îmi dă poruncă.
Ne vom întoarce!
Doamne, ajută!

 

Omul din Cetate- Omul Triquetră

Suntem spirite de roua ce aleg să se reverse
Pe un vis de floare, între lumi, în cub alese,
Între cetini de brazi sacri, cu răsină de ne-Timp,
Cu stejari în loc de aripi și cu stea sculptată-n chip.

Ne-a dat germene de munte
CEL ce știe sa zidească
În unghere de-universuri, un tărâm de nefirească
Strălucire a Fiintei, în crâmpei de Dumnezeu.
Aici cade colivia…doar prin scormonitu-n Eu.

‘Geaba lumile se-nclină cu arhangheli în Cetate,
Cu cortine de lumina, din Pleiade mestecate,
Cu săli de ființă-n focuri, trasă -n pudră
De alchimică esență, leac de-orbire și de vidră…

Dacă vreti sa fiti un Flutur’, mai întâi vorbiti cu-o Floare,
De tânjim după Iubire, mai întâi sorbim Iertare.
Și de somnul tău e treaz
Și nu vrea să Te mai culce…,
E Ceas bun de poposire.
Lasă-te purtat de Roată, în a sacrului sorbire,
Cu o ceașcă de Ființă, în amestec de fior,
Vei citi atunci în Inimi, cum se simte Dor de Dor…

Cine-i Omul din Cetate?
E-o Trompetă care sună, ddintr-un gong ce bate…bate…
E o Harpă de Chemare pentru lumi ce-au fost în noi…
Și- încă sunt…, dar, demult, am spart oglinda
Și- acum le vrem înapoi.
Nu plecati în căutare de- Altceva, doar Re-găsiți
Ce-i în voi adânc și tainic,
Nu vă fie teamă: FIȚI !

 

Drumul spre Vozia

Moto:
„ Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte Pacea. Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se regăsesc în Duhul Adevărului.
Vă spun atât: căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie!”
Valeriu Gafencu, Întoarcerea la Hristos


Drumul spre Vozia… ce Cheie se ascunde in spatele acestui cadru mitic, de Basm? Se spune ca fiecare Drum poarta in el o Inima, iar daca un Drum nu isi afla Inima, asemenea unei fiinte, acel Drum nu exista. Nu are Sens. Care este, asadar, Inima „Drumului spre Vozia”?… intreb retoric.
„Putem vorbi oleaca”, asa cum Dan l-a invitat la Cuvant de taina pe Batranul Parinte al Schitului uitat de Timp.
Un Roman ce imbratiseaza 3 volume adancite in peripetii, un Manuscris – tainic Munte cu comori de Chei spre Dimensiuni si spectre de Cunoastere demult ingropate in veacuri si spoiali ale civilizatiei moderne.

Scriitorul Mihai-Andrei Aldea este Parinte, este Tata, este Om și Luptător, istoric prin cunoastere si studiu, pedagog practic, memorialist, narator si etnolog .
Cu cele 3 carti sub privire, parca il vad cu ochii inimii pe Creanga, zambind sugubat in barba deasa si carunta pe alocuri; langa el, un Sadoveanu se bucura vizibil mandru ca inca se mai poarta in arta scrierii magia povestii, talcul descrierilor si dragul de Natura, in toata splendoarea sa.
„Cei 3 si Padurea cea Mare”, la brat cu „Cei trei si luptele Deralei” s-au intalnit la rascruci, „Prin Coline si neguri”, in initiaticul Intreg: „Drumul spre Vozia”.
Mult imi place acest Drum. Pentru ca „Drumul” spre Vozia este o Altfel de Cale. Nu este doar un drum intr-un spatiu dat. Nu este un Punct pe o harta. Drumul spre Vozia este un Drum launtric, un Drum pe care fiecare personaj in parte, Erou, simplu personaj pasager sau Cititor, il traverseaza in Sine. De notat, insa, ca aceasta plonjare in Launtrul fiecaruia si aceasta Cercetare de Sine se implinesc prin Dialogul de Suflete cu tovarasii de drum, prin venirea in contact ( fie ea si cu caracter de conflict) cu celelalte personaje.
Eroii nostri ajung sa se decodifice pe ei insisi punandu-se sub Dalta slefuirii prin Ceilalti. Prin Comuniune, se realizeaza si cresterea lor, treapta cu treapta. Nu Individual. Nu egoist.
Amintesc acum razlet de episodul cu atacul neasteptat al bourilor, primul Semn ca Padurea isi cunoaste viitorii eroi. De fapt, Padurea – metafora a subconstientului uman, incepea sa se descopere pe Sine insasi, prin ei. „ Frumusetile si durerile Deralei” ascund „freamatul ascuns” al unui intreg Neam, cu plaiurile intinse peste teritoriile toate enumerate, fie ele reale sau fictive.
Dan, fiul lui Ioan si al Mariei, trimite la Dan, capital de plai si devine metafora pentru orice alt personaj de legenda sau mit din folclorul nostru,indiferent de veac. Talantii lui Dan, Intelepciunea, sunt parghie spre aprofundarea unei teme des invocate in baladele neamului: Unirea romanului cu Dumnezeu, prin traire si credinta.
Mentionez aici si simbolul Schitului. Iar numele sau, Schitul Sf. Ioan Botezatorului, nu imi pare deloc intamplator ales de scriitor. Dan nu este doar intr-un proces de implinire, de infaptuire a unei Misiuni exterioare ( aparent)- transportul fluierelor purtatoare de 9 blesteme, distrugerea lor,.etc..
Motivul Drumului este asociat cu cel al Botezului. De aceea poate si numele tatalui este Ioan, numele mamei, Maria, iar Sfantul protector al Schitului este el insusi un Simbol al Trecerii sufletului de la o Stare la alta Stare, de la starea de Amorteala la Starea de asumare a Trezirii, de responsabilizare pentru noua ipostaza in care Sufletul se afla.
Drumul spre Vozia este o Carare a Omului spre el insusi. Si cum sa se poata oare desena o Harta in acest sens? Zambesc. Cu aceasta modesta exprimare a neputintei „ofertei” unei Harti incepe chiar primul volum. Da, o harta nu isi are Sensul. Pentru ca, desi in aparenta, Drumul spre Vozia presupune parcurgerea unei traiectorii, El este individualizat, este un Drum trait si simtit in culori si stari diferite de fiecare personaj. Trecand Dincolo-de copertile cartilor, Drumul ne atinge pe noi, pe fiecare cititor in parte in emotii- curcubeu, in abordari diferite.
Astfel, Padurea cea Mare, Drumul Trecatorii, Podul Vaii Strigii, Muntii Albi, Fortul Brazilor, Derala, locasurile dacilor, tinuturile piticilor, ale uriasilor toate devin Porti de Cufundare in sine , de testare a Constiintei si de trezire a Constientei, de imblanzire a fiarei din Om si de slefuire a virtutilor. Tragicul și bucuria vieții sunt învăluite în aceași viziune a lumii . Dar ceea ce ramane etern constant este ideea de Drum si Simbolul sau, devenit Cod de pentru A FI si, mai ales, pentru A DEVENI.

DEVENIREA nu e conceputa separat de DRUM. Insa ceea ce frumos si adanc, ca un adevarat Batran al neamului, accentueaza Sihastrul Schitului este ca : ”unele drumuri sunt mincinoase. Si care este Rostul acestor Drumuri Mincinoase? Unele sunt de la Dumnezeu, pentru calauzirea sau salvarea sau pedepsirea unora. Altele tin de puterile intunecate ale Padurii. INSA, daca stii Calea, drumul mincinos nu te poate insela.”
Drumul Trecatorii si pelerinajul spre el devine astfel o alegorie a Drumurilor din viata fiecarui Om. Cat de bland, dar ferm, se potrivesc aceste randuri cu o descriere a cararilor existentei noastre, desi, pare a se vorbi strict despre Drumul Trecatorii. „ A cunoaste Drumul Trecatorii e altceva decat s-ar crede. La prima vedere ai putea sa zici : fac o harta si gata! Dar nu-i asa. DRUMUL SE SCHIMBA. DRUMUL SE SCHIMBA SINGUR, ca un RÂU care-si muta albia.” Si Taina atat de bland inserata in poveste este ca in tot acest timp, “ Calugarii s-au rugat fara oprire.” Si, Simt ca adaug, Dincolo-de-Poveste, INCA se roaga. In Munti, in manastiri, in chiliile Inimii, sunt Batrani, Mosi care se roaga. (…)
Drumul spre Vozia ne ofera un tablou etnografic nu doar al mediului rural, ci al unui Neam intreg, surprinzand Omul în momentele lui rituale, dar si in cele firesti. Conflictele, preponderent cele armate, sunt privite cu seninătate și subordonate deznodământului, care este benefic Scopului, Misiunii dintru Inceput a lui Dan. Misiunea lui Dan o Simt ca pe o Misiune a neamului nostru, de identificare cu propriile Radacini, ca mai apoi sa poata fi asumata inaltarea „bratelor”, a Coroanei Arborelui spre Cer.
Cat de adanc se simte acest Cuvant: „Drum”! Poate ca de aici si primul imbold de a ma hrani pe nerasuflate cu talcul si Ghemul povestii; citirea a comprimat Timpul, adancind paradoxal patrunderea Sensului. Sunt 2 ramuri ce ma atrag si ma cheama in aceeasi masura: cea a stilului abordat, ca si proza, pe de o parte si sculptura Simbolului, invesmantat in Adevarul istoric, presarat cu bogatia culturala pe care etnologia o confera, desaga de regionalisme din zona Moldovei ce dau culoare si savoarea textului. Toate imbracate in Firul magic al unul aparent Basm – dar ce Basm- Ravas de adanc Adevar al acestui Neam: cultura lui, istorie si Radacini. Si… Amintiri. Re-Amintiri. (…)
Inainte de a-mi trimite „Sol” de intalnire si aici, in acest cuminte eseu, cu falnicii eroi, nu pot ignora bogatia de informatie a volumelor, de Vorba DE Duh si IN Duh transmisa. Stau in fata unui Basm-Roman total, plin, o Lucrare ce inglobeaza cursul istoric, mirajul aventurii, Frumosul pur si Firescul edenic al lumii satului Romanesc, permenent infratit cu Natura acestor meleaguri preponderent onirice. Naturalismul e abordat cald, cu echilibru. Am identificat cu drag aspecte de pagina memorialista, intr-un amestec bine cantarit in „gramaj” de epoci: anticul insoteste atemporal medievalul, pentru ca mai apoi istoria timpurie moderna sa se regaseasca in pasajele ce-l gasesc ca si personaj pe marchizul Nelljean si tovarasii sai ( Prin coline si neguri,vol 3). Dureroasa oglindire a adevarului timpurilor noastre, fie si ea si subtila, prin infiltrarea in firul povestii a acestor personaje, intrupand Raul in forma sa cea mai perversa. Raul de profunzime,cel care nu vizeaza doar inseminarea in campurile umane a patimilor lumescului, ci are ca tinta Radacina Omului, esenta de a fi Barbat si a fi Femeie, in dimensiunea sacra, atacand Samanta de Dumnezeu, Primordialul din Ou. Exista cel putin cateva pasaje in care magistral este revoalat acest crud Adevar ce atinge si Prezentul nostru, fragment de text care ar da nastere unui eseu eminamente pe aceasta tema.
Sub masca demonica a presiunii “ de a civiliza”, de a emancipa pe taranii gasiti langa cetatea parasita, aceste manifestari ale maleficului intrupate de Nellljean si ai lui insotitori, se are in vedere distrugerea sacrului din Femeie, in primul rand, anihilarea a tot ce izvoraste din puritatea inimii unei Femei cu o Simtire vie, o Traire sanatoasa, o Minte agera si un Trup pur. Femeia este tinta prima. Ea da nastere la prunci, ea daruieste dragoste atat copiilor, cat si barbatului, Femeia intrupeaza centrul a ceea ce se numeste ca Intreg: Familie.

Odata pervertit acest centru, totul incepe sa se clatine. De fapt, Armonia si Unitatea, Pacea si Iubirea curata sunt atacate, prin patimile unei senile “ civilizari” cu spoiala de “modernism”.
Puternica dezvaluire, ca o decodificare a Istoriei simtita de mine. Forta, Puterea unui Nucleu – cum e Familia alcatuita din barbat, femeie si copii- sunt de fapt raportate la ideea de Neam. Scopul lui Nelljean este de a sfarama Radacinile.
Confruntarea Lexandrinei cu Nelljean si nobilii lui este o alegorie a luptei dintre Bine si Rau, ridicata la rang de puteri ceresti,la fel ca si razboiul Lui Dan si Mitu cu Arhidemonul. O lupta a onoarei, pentru puritatea simtamintelor,a Credintei si a dragostei pentru virtutile eterne.
Gestul ultim al Lixandrinei si ultimele ei cuvinte : “ Voi chiar nu stiti ce inseamna o Romanca libera! “ scruteaza nu doar povestea, ci devine Moto pentru Fiintarea unui Intreg Neam.
Lupta Arhidemonului cu Mitu si Dan trimite la aceeasi Samanta de Adevar istoric, spiritual, iar Taina victoriei acestei confruntari nu rezida decat in imbinarea sfanta a Luptei propriu-zise cu Rugaciunea, cea datatoare de Har. Rugaciune si Sabie, se intrevede parca o Cruce.
CRUCEA: sabia neamului nostru, Sabia sfanta cea cu 2 taisuri. A Iubirii, a Iertarii, dar si a Dreptatii divine. O panorama biblica, apocalipstica oare, de icoana pare acest tablou, cu Arhaghelul Mihail si ale sale puteri ceresti, in lupta cu Satana si slugile sale.

Calusul Tainic, cu armura de Arhanghel, Mitu cel intors la ale sale radacini, implineste o parte din Misiunea lui Dan, in unirea cu el in spirit, credinta si traire.
Puterea Familiei- Puterea unui Neam este hranita, asemeni unui organism viu, cu sangele, cu seva Unitatii. Unitatii in dragoste, in Simtire curata, Unitate si Intelepciune in pastrarea conexiunii cu Radacinile reale, NU cele fabricate. Odata sterse din memoria unui neam aceste valori, aceste virtuti, odata smulse Radacinile, e periclitata orientarea spre Cerul existentei si al Istoriei a tuturor generatiilor ce se succed.

Ma vad sezand cu ochii sufletului in fata unui Testament, un Stejar uitat de Timp ce ne indica cele 2 orizonturi de inaltare a crengilor Coroanei sale: spre distrugerea si uscare de Neam versus Trezire si asumare de Radacini, spre purtarea mai departe, in vesnicie, a Darurilor primate din strabuni. Daruri care ne onoreaza, DAR ne si responsabilizeaza nu doar in fata noastra si a lui Dumnezeu, ci si privind spre generatiile viitoare.
Pentru cititorul acestui Dincolo-de-Text, mai presus de perdeaua cuvintelor si de peripetiile eroilor, apare clar, curat si sangeros Rostul stradaniilor de veacuri de a ne rupe pe Noi de Noi insine, ca romani. Romani cu radacini in atatea bogate spite, Romani-Luptatori, Romani- Zane ( la fel de Luptatoare, dar si de blande si materne), Romani- Conducatori de Osti, Romani-Artisti si Romani- Batrani si Mosi ce au facut pact cu Vesnicia Sfinteniei, Romani-Tamaduitori si Romani-ROMANI.
Finetea descrierilor trasaturilor si starilor prin care trec personajele, atat in timpul confruntarilor armate, dar si pe timp de senine cadre, trimite o subtila ancora de stil spre trasaturile romanului psihologic.
Magia actiunii permanente in care sunt surprinsi atat eroii, cat si restul personajelor nu umbreste, ci dimpotriva, potenteaza acel instrument de observație excelent al mediului rural, parintele Mihai Aldea expunand Basmul aproape „poporal” si unei scene de teatru, adevarata fresca a moravurilor, a comportamentului oamenilor acelor epoci si culturi, in funcție de stratificarea lor socială, de apartenenta la niveluri de spiritualitate, la culte, la tipologii de Fiinte si Creaturi: oameni ( tarani, negustori, vrajitori, cneaz, voievozi, marchiz,etc), pitici, zane, uriasi,capcauni,unicorni, strigi, naluci, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

De ce nu simt doar Basmul? Pentru ca scriitorul a compensat magia, fantasticul cu realismul culorii locale și prin abilitatea redării scenice a momentelor-Cheie. In pasajele de tandrete si de cuminte manifestare a simtamintelor de iubire( Mitu si Lexandrina), in scena in care Dan, apoi Surdu si Mitu isi afla Menirea si Radacinile( Cei 3 si Padurea cea are, vol 1), Lupta Lixandrinei cu marchizul si nobilii lui, etc, este pusa in evidenta străbaterea sufletelor omenești, conflicte interioare cumpănite, cu vai, dealuri si prapastii ce nu mai tin doar de spatiul exterior personajelor,de Padurea Cernei- spatiul sacru al copilariei, Padurea cea Mare, de Derala sau de Vozia, ce tin de microcosmosul interior din Launtrul fiecarui personaj, inaltat la rangul de Suflet.
Dialogurile, fie ele intre cei 3 eroi sau intre ei si personajele ce se succed pe firul povestii, sunt naturale și limpezi, iar situațiile, firești si mitice totodata. Se remarca complexitate sufletească a scriitorului, spiritul fin de observație atat a zonelor obscure,cat si a celor pure din natura umana. Prin prisma conștiinței sale etice ancorata in Simtirea, Trairea (si nu doar pregatirea profesionala) teologica a oferit personajelor sale o aură de ființe însemnate, de Suflete surprinse toate intr-un Intreg. Chiar daca anumite personaje apar in al doilea volum ( Lexandrina, Gheorghe, Mos Teoder) sau in al treilea(…..), toate sunt ingematate in acest Drum spre Vozia.
Intalnirea lui Dan cu iutacul este un capitol-Cheie nu doar pentru pt Vol.3, ci pt intreaga Lucrare. O Punte intre Lumi, si, randurile de fata fiind eseu si nu analiza pe text sau critica literara, am libertatea de a zlobozi si emotia germinata in timpul citirii.
Ma opresc asadar la Devenire, la esenta umanului, la Samanta lui „A FI” din uman, care poate fi binecuvantare sau blestem totodata, asa cum reiese din dialogul dintre Dan si inteleptul iutac. Parintele Dumitru Staniloaie spunea ca: „ Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu,insa cu cât devine mai mult Om.” Se transmite astfel ideea ca nu e suficient sa ramai blocat in A FI, fie chiar si in eternitate, esential este sa DEVII. Acesta pare a fi crezul lui Dan. Si, totusi, astfel cum subliniaza iutacul, DEVENIREA in sine, pentru a nu fi o capcana existentiala, e intelept sa fie orientata armonios de Alegeri corecte si in Adevar facute. „Tamaduitorul” Toader si „ Pazitorul” Gheorghe sunt reale personaje biblice alaturi de Mitu, Surdu, Dan si Lexandrina.

Procesul Devenirii este tainic legat, ca intr-un sacru Legamant, de devoalarea Adevarului,din originea Lixandrinei, din secretele Zanelor si drama Fiintei acelor fapturi care aleg sa traisca in 2 lumi: Zane si Oameni, Sfinte si Mame sau Sotii. 2 Planuri. 2 Dimensiuni ca intr-o reprezentare de 2 cercuri congruente care se intersecteaza ( in geometria sacra: simbolul vesica piscis). Grafic, matematic, astfel resimt locuirea celor 2 Universuri. Dar drama Alegerii lor constiente devine un simbol de putere in Lupta cu insasi Menirea ce o au. Iar una dintre incercarile prin care eroii trebuie sa treaca este gasirea Ciocanului Zimbrului, prin „ coline si neguri” ,dupa cum aminteste si titlul volumului 3. Fara Lixandrina si Mos Toader alaturi, spre o alegere inteleapta pentru Binele tuturor.
Licoarea Puterii si a convietuirii totodata, din Iueriuu, insula de smarald, insula verde, Vie, un spatiu al armoniei intre pitici, uriasi, oameni, balauri si duhuri, care traiesc impreuna si lupta impreuna este un nou popas pe firul povestii, la sederea spre odihna de la Portile Iadului. Descrierea Linului de apa si a linului de padure, secretele ale culturii piticilor verzi, enigmele iutacilor, incifrarea felului de a fi al zanelor, pictura cadrelor de natura, toate imbraca povestea cu detalii suave,ce dau istorisirilor curgerea puternica, dar curata, a izvorului de munte.
Demistificarea Calusarul Gheorghe si inca un lacat de taina isi gaseste Cheie. In acest Ceas al adevarului, Pazitorul Gheorghe dobandeste si Rostul de Tamaduitor, deopotriva. Aceasta Triada ce se naste intre Calusar, Sabie si Steagul lor, sub semnul Unirii intre toti Calusarii,ca si Intreg, devine sacra. Vorbele lui Mos Toader: „ Tamaduitorii aud multe, dar putine au dezlegare sa le graiasca.” se asaza cumva, anume, in pragul inimii.
Si Cheia Calusarului Tainic strabate adanc, in piept, scutul aducerilor-aminte. Ca Privirea Zanei. Acelei Zane.

Sunt multe, de ne-cuprins intr-o epistola a simtamintelor, toate cele ce ar putea fi scrise, destainuite despre Drumul spre Vozia. Si poate, vreodata,acest ghem al trairilor se va depana de la Sine. Pentru acest Ceas, insa, invit la lectura. Lectura cu Inima si intru Cugetare, deopotriva. Cititi toate cele 3 volume, sariti peste text si patrundeti Cuvantul, hraniti-va cu simbolurile si cortina povestii va cadea treptat, ca voalul de pe umarul zanelor luptatoare.
Inchei cu Vers, caci Luptele au fost fara-de-Numar.
„Cand negurile cad in innoptare
Si peste soapte se ridica luna,
Din lumi trecute peste departare
Incet se aude in tacare struna;
Cantand din zari ce paar demult uitate,
Purtand pe ea lumini si amintiri
Cu stele si durere presarate
Si dulce-amarul vechilor iubiri…”

Multumesc, Parinte.
Multumesc Omului Mihai-Andrei Aldea.


Irina-Petronela Stroe

( Fotografia asezata intre aceste randuri, scrise din inima, cuprinde in buchet: conuri de brad si de pin de la Arnota draga, pietre de stanca de langa Chilia Parintelui Arsenie Boca, sus, de langa Manastirea Brancoveanu, 1 crenguta de la Manastirea Petru-Voda, luata ca amintire in 2011, pentru ceasurile de Dor,cand nu pot ajunge in acest loc sfant sufletului meu, decat cu aripile gandului si cu inima, 1 ramura-pecete de Iubire in vesnicie, de langa langa mormantul Parintelui Teofil Paraian.
Le-am dorit pe toate adunate, la un loc, langa aceasta Triada de Carte.
Triunghi de Carte, de Radacini si de regasire de noi insine.)

Parintele Petre Focsaneanu

Astăzi ESTE despre El. Astăzi e Rost de mărturisire de suflet.
Părintele Petre îmi și ne este: unchi, Moș, Străbun și, mai ales, este Părinte al familiei noastre și al Neamului.

Voi începe cu un „La mulți ani binecuvântati!” tuturor celor care astăzi sărbătoresc pe cei 2 Sfinți Petru si Pavel, celor care le poartă numele cu bucurie , de asemenea!

Iar acum, simt să pescuiesc gânduri și simțăminte cu o traire ce arde miezul inimii.
Până acum ceva timp, ziua de astăzi, de 29 iunie, era ziua în care îmi sărbătoream  numele de botez.
De ceva vreme, însă, această zi este mai mult ziua lui, decât ziua mea. Nu o mai simt Ziua mea, decât ca Dar și ca responsabilitate de conștiință și constiență. 

Imi plec fruntea și cu inima înflăcărată de recunoștință, dar muiată în lacrimi de neputință pentru acel „Atunci” în care eu nici nu existam, salut românește, cu credință și cu dragoste de cer pe cel care a fost Părintele Petre Focșăneanu.
Pe Parintele și pe fratele Părintelui, preot, de asemenea, Ioan Focșăneanu, preoți slujitori în satul mamei și bunicilor noștri dinspre mamă: Lehancea, Podul Turcului, Biserica ” Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

( Bisericuța ” Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sat Lehancea- pe partea stângă, față-n față cu Biserica , sunt mormintele celor 2 preoti frați : Petre și Ioan Focșăneanu. )

Născut pe plaiurile Moldovei iubite, Podul Turcului, plaiuri de vis ale copilăriei și adolescenței, Părintele PETRE FOCȘĂNEANU a plecat spre nașterea în ceruri la Gherla, după ce timp de 2 luni a fost torturat pentru „îndrăzneala” de a oficia în celulă Slujba de Paști a Învierii, pentru ceilalți frați deținuți, fiind acuzat de prietenie cu Nichifor Crainic.

Inima îmi e cu atât mai copleșită cu cât la ” o mână” de zile de la plecarea lui la Domnul, pe 17 iunie, peste 29 de ani + câteva zile aveam să mă nasc, purtând în inima un nume ce îmi va aminti mereu nu numai de Sfântul Apostol, ci și de Părintele Petre.

Din toate postarile mele anterioare…îmi cunoașteți poziția față de toate cele petrecute Atunci. Și față de toate cele ce se petrec Acum. Blândețea îmi pălește „oleacă” și rămâne doar spada Adevărului,îmbrățișată de împăcarea în Pace cu Cerul, în demnitate și fermitate, crezând cu tărie că, la un anume Ceas, toate cele petrecute Atunci se vor întoarce prin justiția divină a înțelepciunii și a iubirii supreme. Lupta din „acel” Atunci se poartă altfel în „acest” Acum. 

Cu brațele întinse spre Cer te îmbrățișez Părinte Petre, dragul nostru Mărturisitor al credinței strabune. Noi, nepoții, strănepoții și toți cei care vor mai veni după noi vom crește știind despre tine, purtându-te în ființa ce suntem și ne rugăm Cerului să putem duce mai departe vii : crezul, voința și puritatea inimii tale.
Gherla de atunci, satul iubit ție și nouă, Lehancea, Bucureștiul, Brașovul, Bacăul, Reșița, Iașiul, ( pe unde este familia răspândită) aprindem cu toții o lumânare pentru Ceruri.
Mulțumim cu inimile noastre, Părinte !

 


Adun aici cateva din articolele de arhiva despre Părintele Petre:

Când…

 

Pe tabla de Șah sunt în etern mai multe piese
Decât oficial dictează Jocul.
Nebunii, pe cai de sticlă, se iau la braț cu regi și cu regine.
Pionii, sublimi lăutari de ceremonioase coruri,
Mențin cortina…caldă, fantomă și spumoasă.
În spatele ei…, abia acolo se manifestă Zarul,
Eternul Zar, arena de sah cu ziduri răsturnate.

Când de sub talpa dorului răsar crinii,
Treptele tăcerii se topesc
În legăminte dintre cerul din tine si cerul din mine,
Inimi cu gust de rouă, unite în pecete.

Te poți rătăci de tine, dar nu te rătăci de Noi.
Sorbi așteptarea din cupa ce și-a înghițit zațul uitării,
Între pereții domino-ului cu viața.
Cascada de Întrebari curge invers,
Dinspre Răspuns, spre Cugetare.

Porumbelul- acvila își botează pana androgină,
Divergent, cu aripi de pace și ochii de foc.
Tresari de sub Roata morarului ce sfarmă destine,
simți vămile oglinzilor,
Oglinzi vândute de vameși la duzină,
Ca Orbirea să fie cel din urmă sigiliu.

Cioburi din ele, cubice cioburi flămânde de întreg,
Cercei de Clovn, licitate la meciurile de șah ale națiunilor .
Uitarea plonjează în turma de ochi ce așteaptă turbați, euforici
orbirea în masă.

Vreti salvarea?
Prindeți în Zbor, cu aripile voastre, cioburile vremurilor!
Și treziți, germinați, re-nașteți roata din voi.
Deșirați-vă din hoitul „piesele „de Șah,
Firimituri ce niciodată nu vă vor fi arătate.

Mai înțelept e să întinzi spre cerul din tine pana sângerândă, os de timp,
Decât să FII purtător de ochi striviți , ce nu mai pictează în ei Adevărul.
Zborul cel mai înalt e calatoria cea mai scurtă, de la tine la tine.
Zborul tău e Sămânță de El, iar colina albastră de pe Pleoapa ta
E cuibul Fluturelui ce cunună , la granița clipei, Primăvara lui A FI
Cu el, Cuvântul.77

 Irina Stroe

 

În Tăcere

În Tăcere, timpul își coase nasturii,
Printre spărturile din peticele
Trăirilor noastre.

În Tăcere…, într-o irepetabilă Tăcere,
El a pus la dospit “aluatul” Creației
Și au roit Lumi si Spații si Timpi.
Și au țâșnit : Tu si Eu.

În Tăcere, stelele împrumută din flamă,
Din dor copt lent în cuptoarele răbdării,
Ne frământă în stralucirea stropului de o clipă.

În Tăcere, o mamă devine izvor Ne-izvorât
Și lasă în șopot divin, să curgă din ea,
Spre prunc, nectar de iubire, grai de Dumnezeu.

În Tăcere, Copilul pictează lumea
Pe pânze de inima crudă, cu zbateri de ingeri.
În Tăcere, sămânța își adapă nucleul,
Pentru a exploda frenetic în germene crud,
Sălbatic, virgin și gol.

În Tăcere sparge țărâna, apoi,
Și adulmecă Lumina, în căutarea Sus-ului.

În Tăcere, atingerile sunt fără de timp,
Iar sărutul traduce pecetea de ceara a veșniciei.
Doar în Tăcere, sărutul purcede spre sine,
În contopirea de inimi si trupuri.

În Tăcere, valul mării visează la creste de Munte,
Iar stanca încolaceste țarmul, într-un etern amor elemental.
În Tăcere, cuvintele devin coduri și parafe
De stoluri, de oameni și lumi și planete…

Și în Tăcere, îmi aud curat muzica cordului,
Acesta-i semnalul, dulceața simțirii.

Tot Ceea Ce ESTE a se petrece în Esența
Imaculat, adânc și în cutremur,
Virgin și cast, rebel, penetrant,
E în Tacere.

Muzică fără de sunet, trăire sărăcită de ritm…
Un ghem de stele cautând, in orb, o matca,
Si urlet de stări și chemări întru aripi…
Toate se caută, ca surzii fericiti, unele pe altele,
În aceeasi…Tăcere.

Și în Tăcere ne naștem la infinit,
În cuibare rotinde de speranță,
De Regăsiri și de Uitări, în Amintiri
Arhivate în răvașele timpurilor,
Atinse de amnezia propriei secunde.

În Tăcere, în cea mai proaspată Tăcere,
Grăiește Dumnezeu.
Pentru că El Însusi este Tăcere,
Iubire și … Tăcere.

În Tăcere, într-o turbată Tăcere
Smulgem de pe noi zdrențele Măștilor cu iz de ego și de murire…
Și ne lăsăm frumos, în nud, primordial, sinele.
Abia și numai în Tăcere A Fi se simte pe sine că Este.

Irina Stroe

Muzica Sufletului…e Muzica Universului

de Irina Stroe

Toti avem momente în viată când ne auzim gandurile, ne auzim dorințele, ne auzim visele fredonând un Cânt etern al veșniciei, al veșniciei din noi înșine. Se intampla Uneori, Deseori sau…mai Tot Timpul. E Muzica sublimă a Eului curat, virgin, nepătat de materie, sisteme, credințe, valori încrustate în nimic. Poate că astfel a și apărut candoarea sunetului, vibrația unui buchet de 2 sunete care mai apoi au devenit 3,4,5…până la o întreagă cântare a splendorii cosmice.

Ce este Muzica? Dupa părerea mea, o oglindire a vocii Universului, surprinsă in Momentul Zero de Creație . Și din Primordial, de-a lungul epocilor, Omul a încercat să își explice metafora acestui Cânt și să își sădească în suflet sublimul Refren cosmic. Iar această muzica universală a sufletelor, nu a urechilor fizice doar, este Muzica Sferelor…

44950f3714ad323be15b0e7361b22deeetyu

Dintotdeauna astrologia și muzica s-au dezvoltat împreună ca științe de întelegere, de profunda „adulmecare” a inefabilului din univers. Știința modernă a descoperit radioastronomia, transformând astfel în realitate vechiul mit al muzicii sferelor despre care se spunea ca există, dar nu poate fi auzită. Odata cu dezvoltarea tehnologică, omul a transpus în realitatea perceptibila, materială ceea ce parea a fi doar oniric sau ideatic. Astfel, omenirea a putut ” auzi” sunetele emise de stele, dar și a planetelor cu magnetosfera, un întreg Cor de galaxii si Lumi si Timpuri, „panze” de Acum-uri, de Aici-uri…un Cor orchestrat de radiația remanentă, mesagerul Big Bangului cosmologic.

Misticul Johannes Kepler încerca să explice proporțiile și raporturile din natură și mai ales din astronomie în termenii muzicii. El numea setul central de armonii coordonatoare ale Universului “ musica universalis” sau muzica sferelor. De aici a conceput si cele 3 legi care îi poarta numele și prin care încerca să decodifice mișcarea planetelor. Mai apoi, muzicienii contemporani au încercat să descopere armoniile cerurilor. Kepler considera că orbitele planetare sunt aranjate din Momentul zero, Timpul Primordial, într-o progresie muzicală. În această structură, fiecare plan orbital echivalează cu o coarda a unui instrument muzical. Mai departe, H.Keyser a construit un Mod major armonic, iar la noi, Corneliu Cezar face o analogie între longitudinile geocentrice ale Soarelui parcurse într-un an și notele muzicale.

Filozofii greci antici considerau armonia o stare premergătoare frumuseții. În conceptia lor, Întregul dobândeste frumusețe atunci când toate elementele sale constitutive se regăsesc într-o stare de armonie. Universul apare ca un Tot organizat perfect, infinit spațial și temporar. Muzica este limbajul universal al Universului și Haosului deopotrivă. De la antici plecând, s-a emis ideea că muzica cerurilor este o simfonie permanentă, pe mai multe tonalitați, voci si intensitați, percepută nu de urechea fizică, ci de intelect.

Universul inseamna Vibratie, Sufletul Omului se traduce prin vibratie.  Asa cum exista o muzica a Universului, numita fie poetic fie metaforic fie stiintific Muzica Sferelor, la fel exista si o Muzica a Sufletului, nascuta din vibratiile acestuia. In Univers, corpurile ceresti, stele sau planete, transmit unde electromagnetice variabile în timp și spatiu și se stie ca si sunetele muzicale au aceleasi proprietati ondulatorii ca si lumina. Conceptul de muzica a sferelor a luat fiinta in filozofia pitagoreica. In lumea antica, se stia de existenta a 7 planete, tot atatea cate note muzicale sunt. Pitagora a emis teoria conform careia sferele celeste, planetele in miscarea lor produc armonice. Astfel, Pitagora vedea in spatiul dintre planeta Pamant si corpurile fixe asezate pe o sfera imaginara in jurul Pamantului ca fiind un interval armonic perfect… De la sfera Pamantului la cea a Lunii exista un ton, de la sfera Lunii la cea a planetei Mercur, un semiton, de la Mercur la Venus, un semiton, de la Venus la Soare este un ton si jumatate, de la Soare la Marte este un ton si cate un semiton de la Marte la Jupiter, de la Jupiter la Saturn si de la Saturn la stelele fixe. Foarte interesant este ca suma acestor intervale este egala cu șase tonuri cât sunt cuprinse într-o octavă. Muzica particulelor elementare a fost estimata de Joel Sternheimer la 70 octave mai sus decat sunetele audibile, iar sunetele emise de o Gaura neagra (dădea el ca si exemplu Gaura neagra din Constelatia Perseu) emit frecvențe de peste cateva milioane de ori mai joase decât limita de audibilitate a urechii umane. În prezent, frecvențele emise de aceasta gaura neagra reprezinta cea mai joasă notă descoperită din Univers. Pământul este o planetă cu magnetosferă. Acesta emite sunete în spaţiu, detectabile prin tehnici radioastronomice.

Dar oare cum percepem noi, pământenii, vibraţiile câmpului magnetic terestru? Ce muzică poate fi ascultată dacă am putea să o auzim? Planeta noastră stă în calea vântului solar şi primeşte din plin toate bombardamentele de materie şi energie de la Soare. Activitatea geomagnetică se află într-o strânsă corelaţie cu activitatea solară, producându-se furtuni geomagnetice atunci când o ejecţie coronală de masă sau o erupţie mai puternică atinge Pământul. Aceşti indici au fost transpuşi muzical rezultând un cântec al Pământului. S-a încercat transcrierea cât mai fidelă, neintervenindu-se artistic. Furtunile geomagnetice au fost subliniate prin acorduri.,

Plecând de la ce spunea atat de frumos Pitagora, că „în unduirea corzilor este geometrie, iar în spațiul sferelor există muzica.”, descoperim că teoria muzicii a început odată cu revelarea conceptului de cosmos.

Mai departe, după teoriile emise de Aristotel și Aristoxene, cele două corpuri cerești Soarele si Luna au fost considerate 2 piloni imuabili ce formează Tetracordul, un șir de 4 sunete într-o scara muzicala. Aceasta teorie a luat nastere tot pornind de la legile acusticii ale lui Pitagora.

În univers, totul vibreaza, iar Omul, Creația Universului este cel mai rafinat murmur al acestui freamat primordial. Omul insusi poate fi considerat un microcosmos. Intr-un atom, particulele stabile genereaza acorduri consonante, iar cele instabile acorduri disonante. Aceasta ne duce la gandul ca ființa umanț* , prin insasi prezenta si existenta sa, este o melodie in acest Cor Cosmic. Iar amprenta energetica pe care fiecare o purtam ne incadreaza in ramura vibratiilor inalte sau a vibratiilor de intensitate joasa.

ba3013a07ff3508095064edc2e0829a0

Sa facem parte, asadar, prin Suflet si Traire, prin Atom si freamat interior, din Marea Orchestra a Universului, din Muzica Sferelor, printre tonurile inalte, curate, calde, ce se inalta in fata Divinitatii , in Lumina. Va invit la o parcurgere lina, ca vocea unei harpe de Inger, in lumea acestor game sacre a muzicii cosmice si a jocului de sunete din propria Fiinta.

Noi insine suntem Muzica, dragii mei….Esenta rezida in a ne germina si a ne construi  Cantecul Inimii  firesc, curat, in…ritmuri si „game” line, armonioase.

Si daca Inima ne este in armonie cu Esenta, cu Divinul din fiecare din noi….(nu neaparat fara Umbre, fara “pata”..pentru ca Umbra are Rolul si sensul ei, face Lumina sa fie mai vizibila, mai dorita, mai inteleasa ) atunci Omul insusi devine Cant cosmic, partedi Muzica sferelor, devine Nota si devine…Trezire si Chemare ….Sens.

Si cat de frumos spunea Omraam Mikhael Aivanhov…ca muzica este o respiraţie a sufletului, iar sufletul se manifestă pe pământ prin intermediul muzicii. Când conştiinţa superioară se va trezi în om, când va dezvolta în sinea sa nişte posibilităţi de percepţie mai subtile, el va începe să audă , această măreaţă simfonie ce răsună de-a lungul spaţiului, de la un capăt la altul al universului, şi va desluşi atunci sensul profund al vieţii.

Si….dupa cum v-am obisnuit… Un  „CEVA” muzical, care mie imi vorbeste  in alt Grai decat cel de Aici, de Acum…

Enigma – Return To Innocence

„Lectia” Copiilor…e Darul lor sacru

de Irina Stroe

Cine sunt Eu? O Copila mare, care iubeste intens si curat, cu toata fiinta. Si avem 3 ingerasi de copii in fata carora ne inclinam.

Copiii…cata minune si cat Dumnezeu sunt tainuite, ca intr-un magic Cufar, in fiecare suflet de copil…Noi avem, dincolo de Timp, o unica Comoara reala, autentica, eterna: Iubirea si 3 astfel de cufere de Nemurire si de Divin, un grai ce nu isi gaseste dictionar.

44aebc652ff5f08d1ccc7f820f593f34

Si cad toate dogmele in fata lor, a unor puisori de Om si Dumnezeu; cartile cu teorii si sisteme isi topesc rostul in propriile pagini, cand sufletul, ca parinte, iti e ghidat de busola simtirii curate, sincere, a iubirii necondionate de umbre si comparatii si alti monstri pe care societatea, din obsesia controlului si a uniformizarii, le impune, asezandu-le ca intr-o expozitie de tablouri rare, intr-un muzeu mereu in paragini…

Copilul poate fi frumos si atat de lin “educat”…in ordinea firescului sublim. „ Educat”…straniu spus, pt ca inca de cand il simti pe san, incepe Educatia lui cu tine, ca parinte. Copilul te invata sa iubesti si mai inaltator, iti descoperi, prin infinitul privirilor angelice, esenta Dumnezeului din tine ca mama, ca tata.

9fabd2fcea64690b194ab03a97fe1ab2

Copilul este Scoala Iubirii oricarui Om, el ne invata mai mult decat oricine ce inseamna sa iubesti divin. Din ziua intai a intalnirii noastre Aici si Acum, mami si tati le-au spus cu toata fiinta lor cele 2 cuvinte de magie : te iubesc…fara a sti ce ne va astepta de la un punct incolo…Si au crescut sufletele, iar acum, cand baieteii au implinit 3 anisori de minuni, iar fetita a atins si ea, micuta noastra, 1 anisor si jumatate, „te iubesc”-ul nostru s-a mutat in alta Casa, in „te iubesc”-ul lor, pe care il rostesc cu atata sfintenie si castitate, incat simti ca pana si aripile ingerilor se pogoara din Inalt spre a le mangaia sufletele.

Cuvantul scris invata, deschide calea spre cunoastere, adauga informatii, cuvantul desluseste, clarifica, INSA doar Iubirea si Simtirea totala demistifica orice traire.

Nici o Carte din lume nu te va invata sa iubesti, nici o slova nu te va pune direct si fortat pe Cararea Iubirii; cartile, sistemele, dogmele, sfaturile tuturor iti pot doar deslusi ceata din Zare, in cazul fericit, dar doar atat.

d1da1a195653890b3ed9017cc6da3a3d

Si sunt binecuvantate Rolul si Menirea Cuvantului scris, eu insami m-am nascut inconjurata de tainele cartilor, in lumea cuvintelor. Dar ca sa vezi prin ceata, ca sa poti darui Iubirea ,e nevoie sa o aduci in tine. Sa iti faci pamant fertil in propriul Sine, sa lasi Vantul sacralitatii sa isi arunce Samanta in acel pamant al tau si apoi…sa o stropesti zilnic…zilnic cu Adevarul din tine, Adevarul despre tine.  Asa prinde a rasari plantuta atat de gingasa si de fragila a Iubirii  divine.

Astfel ne invata copiii „ lectia iubirii”, care nici macar asprimea lectiei si a dogmei nu o are, ci doar sfintenie, iubirea divina, care le uneste pe toate celelalte intr-o sfera de divina magie.

Va iubesc, dragilor!

 

 

Intindeti-va Aripile… a Zbor si Rugaciune.

 

de Irina Stroe

Nu este nimic mai specific omului decat Zborul. Nu zambiti amar si nici ironic, nu e nimic poetic si nici „bla-bla” in tot ce spun. Chiar daca suntem sau nu atat de infipti cu radacinile noastre in pamant, Fiinta a tot ceea ce suntem, din ziua venirii noastre in aceasta lume si pana o parasim, zvagneste numai in Zbor. Pana si aceasta „Impamantare”…poate fi „servita” in 2 variante: fie suntem legati de teluric prin slabiciunile, viicile, dependentele noastre. Fie…alegem Impamantarea sacra, cea care Inalta, prin unirea intr-o armonie deplina a sufletului nostru cu tot ceea ce planeta izvoraste din ea, prin misticismul Focului, profunzimea Apei, eliberarea Aerului si prin stabilitatea Pamantului.

Sa stam sa meditam putin la o ceasca aburinda de ceai, in cafeneaua sau ceainaria sufletelor, dupa cum simtiti sa traiti momentul… scorminiti cu nevinovatia si curiozitatea unui copil in Cufarul sacru de amintiri dragi, cele mai dragi ale vietii voastre…Cand ati simtit bratele mamei sau ale tatalui intr-o imbratisare care v-a transformat intr-un inestimabil Cristal de iubire, cand fratii sau surorile v-au aratat simbolul dragostei prin grija ce vi-o poarta; cand bunica, in mare ei marinimie, v-a intins cu o daruire ingereasca o turta pregatita pe plita de cuptor de tara, poate cu o frunza mare sub ea, sa nu se arda din cauza patimii focului…Pana si el, focul, este mai autentic parca…in satul romanesc…

Regasiti in Timp, in Timpul vostru ,magia intalnirii privirilor cu pruncii vostri, abia ajunsi in Lume, clipa cand Timpul sta in loc si se inchina el insusi in fata eternului feminin, a binecuvantarii supreme, cea de a fi mama, tata.

Amintiti-va primul sarut furat cu patima sau oferit cu pasiune, iubirile cutremurande de Fiinta, senzatia ca inima decide sa alerge paralel cu restul trupului care o tine parca in loc, si la fiecare „te iubesc” mai incheie un maraton al simtirii.

Retraiti clipa cand a iubi inseamna a te pierde in tine, in celalalt, in faramele de spatiu ale sufletelor voastre, vibrand cu intreaga piramida existentiala, cand sangele se transforma alchimic in elixir de stele, in navalnica tornada cu care alearga prin jgheaburi de vene….

dghj

Retraiti chiar si „te iubesc”-ul neimpartasit…e uneori mai savuroasa starea si senzatia sa oferi si sa simti iubire fara a sti sau a primi si mesajul de confirmare de dupa…si cate alte momente magice nu traieste un suflet intr-o viata…

Daca ar fi sa defintiti printr-un singur cuvant toate aceste clipe, emotii, trairi….care oare ar fi mai sinonim cu toate, care oare are forta de a traduce fidel Energia acelor simtaminte….E Zborul.

In Zbor exista emotie, avant, iubire, pasiune, ropot de traire, in Zbor respira diafanul si gingasia pruncilor, castitatea si profunzimea iubirii ca parinte, in zbor rasare si se inalta trairile iubirilor patimase, vulcanice, cu fiecare unitate a Firii si Fiintei deopotriva.

Aripile nu cunosc frangere, nu cunosc Cadere, gandind subtil si rafinat. Existe multe stari ale Aripilor,dar cele majore sunt 3:

Cu „Aripile” intinse …zburam….si zburam falnic, lin, astral.

Cu „Aripile” lasate….ne odihnim, ne adunam pe noi, in noi insine sau ne inchinam, stam intr-o sublima si primordiala Rugaciune a Sufletelor, cand Zborul a obosit pentru o clipa Firea ( nicicand Fiinta).

Iar Aripile frante…sunt doar ale Firii si ale atomului, ale carnii…Aripile Sufletului nu pot fi retezate  detot decat daca…ni le predam singuri, de buna voie.