A sosit Ceasul. Lupii Albi (III) ” Fără cultul trecutului, nu există iubire de ţară.” Mihai Eminescu

“ Copiii mei, iubiții mei. Așa v-am crescut pe toți,
cum aș fi vrut să mă educ pe mine însumi dintru începuturi.
Iar voi să duceți mai departe vie istoria!
E singura Cale de a nu vă rătăci de voi înșivă.”

Bogdan Jianu



Suntem pe a 3-a treaptă din această adevărată călătorie inițiatică de 7 ani, în care ghizi și veghetori, deopotrivă, ne sunt Lupii Albi. Am ales să încep pagina noastră de astăzi cu o adâncă mărturisire făcută de Bogdan Jianu. Așa au crescut Lupii Albi, astfel a prins viață întregul Proiect, prin aceste suflete curate, inimile copiilor care s-au strâns în jurul flăcării de Trezire a istoriei din cordul lor. Tineri care au fost ridicați, transformați, educați, cizelați în cadrul Asociației, DAR care: au trezit, au înviat, au înverzit inimi și conștiințe, la rândul lor; copii care pe Bogdan l-au învățat cea mai grea și mai sfredelitoare, deși cea mai simplă, firească lecție a vieții: lecția iubirii. Împreună și pentru ei, spre pregătirea spectacolului “Vlad Voievod Drăculea”, iunie 2014, Bogdan Jianu a decis să fie confecționate săbii -pe modelul celor ale epocii evocate- respectând mărimea și greutatea fiecăruia; toate fiind realizate din fierul provenit din dezmembrările de mașini.
La final de spectacol, când urma să fie aruncat pe brațele lor, Bogdan a simțit tăișul unei săbii care crustează mult mai adânc decât lama unei arme normale. Acești copii au sfărâmat lacăte ale lăuntricului, cum doar niște suflete curate puteau împlini.
Focusarea pe oglindirea cât mai cu acuratețe a diverselor ceasuri din istoria neamului s-a remarcat și prin implicarea Asociației în proiectele educaționale ale Ministerului Învățământului- fac referire la programul “Școala Altfel”, prin care s-au derulat activități tematice specifice cu temă medievală, locația fiind Dealul Domnitorilor, Târgoviște.

Din dragoste pentru copii și mai ales din dorința de a dărui Bucurie puilor de români aflați peste graniță, Lupii Albi au desfășurat în perioada februarie 2016, iar mai apoi în perioada octombrie-noiembrie 2017 spectacolul ,,Dănilă Prepeleac” – realizat pentru comunitatea română din Transcarpatia, Cernăuți – Ucraina, ultimul program fiind la ințiativa Institutului Cultural Român. Să mai adaug că a fost prima trupă de actori ce a jucat în limba română pentru copii? Și că în timpul spectacolului, din “întamplare”, se tot închideau luminile, pentru a fi întreruptă sceneta? Dar le-a ajutat Dumnezeu, pentru că mare dar de suflet au adus copiilor de pe acele meleaguri, amintindu-le și lor cât de curat și de verde, ca frunza codrului, este graiul neamului român.
Și dacă voi da Roata timpului înapoi, 2013, ni se dezvăluie: miezul și sămânța, Clipa-zero al acestui Proiect de suflet, semnul de la Dumnezeu că multă lucrare vor avea Lupii Albi de înfăptuit, prin ceea ce Dumnezeu a pus în fiecare dintre ei, sumă de: talant, lacrimă, flamă și Cruce, toate laolaltă.

Pruncii: călăuză și Dar.
Ei sunt Răspunsul lui Dumnezeu la Chemările noastre

Care e taina? 16 aprilie 2013, o strângere de mână-pact de unitate și de organizare a Asociației, însoțită la unison de un apel telefonic, prin care Bogdan era părtaș la o bună vestire din partea sorei sale, Ruxandra Stan Jianu: un prunc venise pe lume, în viața lui și a Lupilor Albi, în fix acel Ceas când cei dintâi Lupi se strânseseră laolaltă. Există o vorbă veche, din popor, că “Frunza-i neam cu rădăcina”. Înteleaptă zicere. După cum sunt rădăcinile, așa este și frunza din coroana solemnului Copac, care este Omul. Sabina Maria, un prunc purtător de sfânt și puternic, nobil nume, ce avea să aducă odată cu el întâia cărămidă din cetatea Lupilor Albi și să aprindă felinarul crezului că trecutul e deseori mai viu decât prezentul însuși: înțelepciunea străbună, lipsa de dublă măsură, verticalitate, determinarea de a merge mereu până la capăt, călăuză fiind veșnic Dumnezeu. Un prunc-călăuzitor și luminător de Cale și de inimă.

Trestia se îndoaie, are rădăcină firavă. Da, poate trăiește mai mult. Dar cum…? Umbră și rod bogat tot arborele falnic dăruiește.
Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.
– Zicere din bătrâni –
10 Mai 2013 – 10 Mai 2020, 7 Ani de sublimă Călătorie. După cum am istorisit în Partea I, Craiova avea să fie punctul-zero, întâiul spectacol, Ceasul în care firul existenței Lupilor Albi -pe scena sufletelor noastre- se desprindea de ghem. Ghemul misiunii pe care ei o au în fața istoriei și față de ei înșiși. Pelerinaj de zidire și de re-cunoaștere a trecutului, a rădăcinilor, a propriului nostru miez, ca neam și ca seminție printre popoarele lumii; lucrarea voastră cea atât de adâncă trebuie să meargă mai departe. Adâncimea aceasta este una de fântână ce are drept sursă un sfredelitor Izvor de munte: adevărul istoric.
În spatele spectacolelor, avem stând lăcrimândă Istoria însăși, liderii puternici pe care acest neam i-a avut, stau eroii, martirii, mărturisitorii de Hristos, toți laolaltă unindu-se într-un singur glas și așteptând (fără să ceară): recunoaștere din partea noastră, verticalitate pentru Timpurile ce ne stau în față, Trezire și, ceea ce străbunii numeau atât de cald inimii: „neatârnare”.
În același 10 Mai, dar în an 1877, sub Carol I, România își proclama Independența. Cu atât mai odihnitoare pentru inimi, dar și mai plină de responsabilitate devine aniversarea Lupilor. Iar pe 9 mai, în calendarul ortodox a fost sărbătorit Sfântul Hristofor, Sfântul ocrotitor al Drumurilor în viață. Fie ca Sfântul să vă fie ocrotitor și călăuză pe Calea aceasta, pe care ați ales-o; luminată, dar deloc ușoară Cale.
„Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura” atât de frumos spunea Lucian Blaga. Și așa este. Păstrați-vă Zborul cel înalt, pentru că aripile voastre sunt puternice, viguroase, cu spada adevărului, sămânță, și cu Sfânta Cruce: glas de bucium din Cer, pentru a vă păstra mereu just mesajul către suflete. Nimeni și nimic nu vi le poate frânge.

La Mulți Ani binecuvântați, dragii noștri! Mulțumire cu inima pentru toată dăruirea voastră din acești 7 ani și pentru toți cei care vor mai urma.
Ne înclinăm cu recunoștință în fața voastră noi, toți aceia care am urmărit spectacolele din tribune, v-am cunoscut și ne-ați hrănit sufletele cu lucrarea voastră cea de adâncă șlefuire a conștiinței apartenenței la neam.

La final de spectacole, voi nu vă despărțiți de public, ci de inimi;
raportarea voastră se face la Om, nu la individ.

Bucuria voastră este în a dărui. Voi toți simțiți că trăiți, că SUNTEȚI, în perioadă a priori spectacolelor. În timpul lor, sunteți foc și Stare pentru sufletele venite să vă vadă pe voi, oglindind istoria. DAR după spectacole, se așează tristețea pe frunțile voastre. Voi nu vă despărțiți de public, ci de inimi, raportarea voastră se face la Om, nu la individ. Această înseamnă să îți iubești și să te las trăit de spectatorul care vibrează la unison cu tine.
Urmând fusul Timpului, ajungem în mai 2015, când, la inițiativa Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, a răsunat iar „Jurământul lui Vlad Dracula către valahi”: “Oșteni, pentru Valahia, pentru Dumnezeu și pentru libertate, Înainte!”, evocare a unei pagini de istorie, dar mai ales, un Îndemn la trezire, la a ne scutura cugetul de praful ignoranței și a lepădării de legământul cu străbunii. Iunie, același an, ne-a invitat la „Dracula – Istorie și Adevăr”, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Medieval Dracula, urmând ca în septembrie, „Vlad Voievod Drăculea” să fie prezent iar în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște.

“ Am stat mai bine de o oră în Mausoleu, de fapt într-un cimitir.
Paradoxal, unul viu. Cu Familia eroilor neamului, alături. Când am ieșit din Mausoleu, eram alții. Toți trecuserăm ca printr-un botez, era lacrima neplânsă și rugăciunea-sabie și foc al sfântului erou necunoscut.
Trecuserăm toți ca printr-o metanoia.”
Bogdan Jianu

August 2015 a venit cu Spectacolul „Primul Război Mondial”, desfășurat la Mausoleul Mărășești și apoi în Piața Unirii, Focșani, la inițiativa Consiliului Județean Vrancea. Ne vom opri în fața unui moment de nerostită cutremurare. Se știe că acea clipă singulară de dinaintea intrării pe o scenă este esențială pentru orice actor spre a se aduna în Sine, pentru a reuși, mai apoi, să se dăruiască. Această clipă a fost încapsulată la Mărășești, paradoxal, în eternitatea a 60 de minute ce au sfidat cursul trecerii timpului.
Pentru că Lupii noștri Albi au avut acest moment de cufundare în sine unit cu trăirea unei reculegeri, a unei emoții ce te dărâmă, te sfâșie lăuntric, doar cu Rostul de a te re-configura, de la reclădi sufletește: o întâlnire în duh cu eroii neamului.
În ianuarie 2015 și apoi în 2017, tot la Focșani, ne-au întâmpinat „Voievozii – Mesaje din trecut”, în memoria Unirea Principatelor Române. Mausoleul Mărășești a fost gazdă și răscruce la praguri de veac și în august 2016, pentru spectacolul Mărasesti.

Premiera filmului – spectacol „ Dracula – Istorie și Adevăr” a avut loc în februarie 2016, – în memoria actorului George Alexandru, prieten de suflet al Lupilor. Evenimentul a avut gazdă – Teatrul Municipal Tony Bulandra, Târgoviște, iar inițiativa a aparținut Primăriei Municipiului Târgoviște. Acesta este al treilea film realizat de Asociația culturală Lupii Albi, după cel din 2014, “Vlad Voievod Draculea”, și cel din 2015, “Dracula-Reîntoarcerea”. Dacă în primul s-a pus accent pe confruntarea domnitorului cu turcii, în “Reîntoarcerea”, suntem invitați într-o etapă de pace la curtea domnitorului, tihnă între ceasuri de cumpănă ce scot în relief laturi esențiale din personalitatea lui Vlad Voievod. Al treilea film vine să portretizeze și mai profund caracterul domnitorului, sufletul, omul și liderul Vlad.

“Cei mai crânceni şi mai străluciţi soldaţi sunt cei ai popoarelor religioase.
Când mori sub drapel, te gândeşti că te duci la strămoşi.”
Petre Țuțea

Amintesc, în același duh al păstrării adâncimii rădăcinilor, o pomenire aparte, zi senină de 2 iulie și Sfântul Ștefan cel Mare alături, din Cer și de pe pământ. În această perioadă, se desfășura spectacolul „Mușatin și Basarab” (2016), în cadrul Festivalului Medieval Târgu Neamț, la inițiativa Primăriei Târgu Neamț, prin Fundația Culturală Ion Creangă. Un spectacol susținut din suflet, cu sufletul, în lipsa unei remunerări concrete. Dar bucuria acelor zile de spectacol, cu un decor la care s-a muncit 24/24 ore, alături de Lupi venind și tinerii inimoși de la Agapia și Neamț, va rămâne album de memorii viu în amintirea celor prezenți.

Cu mult umor, auto-ironie, dar și cu o Bucurie ce greu poate fi tradusă în cuvântul scris, povestea Bogdan cum, dimpreună cu spectacolul în sine, a împlinit Cerul încă o Lucrare în cordurile Lupilor Albi. Întreaga Familie a simțit să facă un popas la Schitul Vovidenia, ședere în tindă de rai, un pridvor-fereastră către Dumnezeire. În acest duh, cu Sfântul Ștefan cel Mare pomenit, au fost întâmpinați cu dragoste părintească și soare în piepturi de Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, un monah. Aici, Părintele a invitat la rugăciune și la cântare în strană, în cor. Cu zâmbet tăinuit în buzunarul inimii recunoaște Bogdan că nemărginite au fost emoțiile tuturor, pentru că Lupii știau a lupta, a regiza, a se ruga în tăcere, singuri sau laolaltă, dar cântul muzicii bisericești nu îl experimentaseră.

“Unde esti, Vlad?”- întreba retoric Cerul, la acel moment, Bogdan Jianu, pentru că fratele Vlad Miriță nu era la Neamț la acel eveniment.

“Dacă era Vlad, ne coordonam și noi după el, dar așa… Eram doar noi. La un moment dat, în timp ce cântam, însă, urmărind versurile în cărțile din fața noastră, am început să ne uitam uluiți unii la alții. Nu ne venea să credem că suntem noi cei care cântam. Se auzea bine, dar tot nu puteam crede că sunt vocile noastre. Nu era meritul nostru pentru cele ce se petreceau! Clar. Era un Ceva venit din altă parte. Acea zi ne-a fost lecție, dar și îndemn de asumare și de cufundare puternică în rugăciune. Atât de minunat a lucrat Dumnezeu cu noi în acea zi, ne-a fost Sfântul cel Mare alături pe parcursul întregii șederi pe plaiurile Moldovei.” ( Bogdan Jianu)

“Este uşor să păcăleşti ochiul, dar este greu să păcăleşti inima.
E o nebunie să fii actor.”
Al Pacino


La o răspântie de ani și de prezentare a evenimentelor desfășurate de Asociația Culturală Lupii Albi, aduc în față mărturisirea unui mare actor, Al Pacino, care spunea că: “Este uşor să păcăleşti ochiul, dar este greu să păcăleşti inima. E o nebunie să fii actor. Îți iei psihicul şi dai cu el de toţi pereţii. Cu cât intri mai adânc în rol, cu atât mai puternic e șocul când se iese de pe scenă.” Atunci e ceasul “De ce”-ului și al lui “Cine sunt?”. “Unde se termina rolul și de unde încep eu, ca om din spatele rolului?” Răspunsurile pe care fiecare actor și le dă la aceste întrebări creionează chipul sufletului ce dă viață personajelor. Și pentru că pășim cuminte pe stinghia scenei de spectacol, dar și pe cea a cugetului, aduc în prim plan încă 2 mari actori, Antonia Ionescu și Ioan Isaiu. Nobilul cavaler Raffman, Mircea cel Bătrân…roluri în spatele cărora Ioan Isaiu respiră trecutul, dând forță și așezare prezentului, dăruind spectatorilor puls, stare, iar colegilor actori: pârghii de a lăsa energia evocării să curgă într-un Firesc nedrămuit de plafonarea prezentului. Ioan Isaiu a simțit să se alăture proiectelor Asociației cu implicare totală de suflet, fiind unul din puținii artiști care mai militează pentru păstrarea neatinsă a valorilor naționale, precum și a adevărului istoric. Îți mulțumim, Ioan. În acest miraj, spectatorul devine astfel Una cu spectacolul, dar e pus față-n față și cu istoria, spectacolul la care asistă devenindu-i magistrală Lecție despre trecut.
Iar iunie 2017, Spectacolul „DRACULA – Coroana” ( Festivalul Medieval Dracula Târgoviște), vine cu un mesaj-Cheie, ce se întrevede paralel cu scenele istorice. E un mesaj pentru fiecare dintre noi, acela că DA, e o dovadă de putere să îți recunoști slăbiciunile, DAR nu e de ajuns asumarea, în lipsa corectării și a umplerii golului. Astfel, dacă până în acest Punct, Voievodul Vlad Draculea avea doar alura unui lider dur, intransigent, just, dar lipsit de emoție, de simțământ, acest spectacol scoate la suprafață o nouă filă din personalitatea domnitorului, dar și a omului din spatele rolului, al omului Bogdan. Iar actrița Antonia Ionescu, în rolul Ilonei Szilágyi, soția lui Vlad și verișoara lui Matei Corvin, este cea care vine cu acest suflu nou. În afara rolului jucat admirabil, reușește prin vibrația sa să îmblânzească atât rolul în sine, al Voievodului Draculea ( dezvelind o latură rar evocată istoric, cea a unui suflet sensibil, asumat, dincolo de tăria și cruzimea faptelor), cât și pe actorul Bogdan Jianu. Bogdan mărturisea că în Antonia a găsit nu doar o colegă, dar și un înțelept îndrumător și ghid în labirintul actoriei.

“Nu am trădat niciodată pe nimeni! Iar în genunchi n-am să cad vreodată!
Eu voi spune ceea ce gândesc.
Iar pentru toți, pentru voi toți, am să mă pun pe cruce!”
( Vlad Voievod Draculea, interpretat de Bogdan Jianu)

Dialogul dintre Vlad și Ilona ( “Ilona, eu nu știu dacă te iubesc.” “Știu, dar accepți să te căsătorești cu mine pentru țara ta. Pentru mine ești început și sfârșit.”. “Te rog să rămâi în viață! De vei scoate sabia, de sabie vei pieri! Iar eu nu vreau, nu pot să te pierd.”) și cel dintre Matei Corvin și Ilona (“Singura soluție ar fi să-l arestez.” “Asta merită Vlad, trădare?”) culminează cu zbuciumul și strigătul lăuntric al lui Vlad, din clipa arestării: “Nu am trădat niciodată pe nimeni! Iar în genunchi n-am să cad vreodată! Eu voi spune ceea ce gândesc. Iar pentru toți, pentru voi toți, am să mă pun pe cruce!”. Dincolo de rolurile interpretate sublim, Antonia e un suflet luminos, puternic, ce a crezut cu toată ființa în viața acestui Proiect. Iar dăruirea sa de suflet și de trăire se resimte puternic atât în roluri, cât și în manifestarea ei, ca Om, ca femeie, ca mamă și ca artist.


“Pentru mine ești început și sfârșit.”
(Ilona Szilágyi, interpretată de Antonia Ionescu)

Acest moment al crucificări lui Vlad a fost introdus de Bogdan pentru a deschide uși spre o scenă de înaltă vibrație, tensiune și răscolitoare lecție de sacrificiu. Martirajul său a fost transpus metaforic în întinderea pe cruce, asumare pentru veacuri a manifestării credinței sale. Cruzimea cu care a fost încoronat, blamat de-a lungul istoriei, și în jurul căreia s-au creat legende fel de fel, fără niciun argument de ordin istoric, a avut ca unic raționament actul de justiție. Detaliile tehnice ale înălțării sunt și acestea de referință. De la înălțimea de la care a fost ridicată crucea, 8 metri, cadrul ultimului cuvânt al lui Vlad Voievod pentru neamul românesc, pare înrămat în Cer, iar simbioza trecut-prezent creează cu adevărat un moment de adâncă și răscolitoare trăire.
Emoția sfredelirii în pagini de istorie ce deseori se vor și cer a fi: mute, șterse și mistuite de Timp m-a trimis la cuvântul-testament al Părintelui Gheorghe Calciu, profetică mărturie pentru vremurile noastre, când, pentru a păstra vie sămânța Neamului, va fi inerentă confruntarea cu cei ce urmăresc să ne dezrădăcineze de istorie, de străbuni, de noi înșine:


“O să se bată și morti, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați.
Și morți vom izbândi!”
( Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Pentru ceasul nostru de Acum, credința strămoșească este ultima carte pe care acest neam o joacă, la răspântiile istoriei. Nici Cerul și nici ogorul acestei țări ce și-a primit Botezul în sânge nu ne vor ierta, pentru că noi înșine nu ne vom putea justifica orbirea, lașitatea, ignoranța.
A scrie scenariul pentru o evocare de trecut al unui popor este o lucrare ce solicită mai mult decât abilități scriitoricești. Se cer: suflet, asumare, migala, pricepere, discernământ, conștiință, finețe, justețe, duritate și cuvânt aspru, când e cazul, sete și foame de a cerceta arhivele, izvoarele istorice și,mai presus de toate, e nevoie de precizia actului chirurgical, focul bisturiului. Urmând firul istoriei, nu numai că scoți la suprafață aur din tot ce unii vor să pară a fi praf și glod al uitării, ci te regăsești pe tine în strămoși, începi să îi trăiești în propria ființă, ca într-o simbioză.
Întorc a 3-a filă din acest Dosar-Documentar despre acțiunile culturale, educative, istorice ale Asociației Culturale Lupii Albi prin cuvintele unui frumos și demn român basarabean, care s-a născut și a plecat dintre noi cu același dor nemistuit, dorul și dragostea de neam și de țara-Mamă, iubire purtătoare de bucurie, dar și răstignită în cele mai adanci și sfredelitoare piroane.
În Partea a 4-a, deschidem fereastra cuvântului, în văluri de Timp, spre Centenar și către un complex, cutremurător Proiect, “PATRIE si ONOARE”.

“Cine nu și-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora!”
Grigore Vieru

Sursa:

https://evz.ro/a-sosit-ceasul-lupii-albi.html

Rost de Rădăcini

Ei, uite că stăm drept în fața cetei ce astăzi ne adună
Să ascultăm torentul de lavă, în minciună
Ce scurmă-n neam cu brici muiat în miere,
Trecut prin sânge, Cruce și tăcere.

Ștefan tace. Iancu tace. Un Mihai tace și el.
Tace Mircea. Tace Horea. Decebal, Crișan. Cornel.
Tace-Aiudul. Tace Gherla. Tac Piteștiul și Jilava
Tac și munții. Și izvorul. Arde-n zeghe Periplava.

Avem 2 coloane , se pare, brad-crescute,
Una ne e în piepturi ce nu se mai vor mute.
Se ghemuie-n altare de veghe secerândă
Cumintea așezare a cugetului vreasc.
Ar bate cioc din vremuri, să prindă-n pumn un teasc
De nesorbite maluri, Chemare renăscândă.

Dacă plecăm privirea și fruntea la pământ,
O facem doar în fața luminii celui Sfânt,
Suntem mai calmi ca frunza din codrul ce tresare
A uluire surdă, cutremur de istorii.
Se zguduie un Ștefan ce crunt privește-n zare
Din Putna-și frânge cordul, tot culegând memorii.

În Borzești, stejarul care peste vremi îi fuse tată
Și-nvăța frunza cea verde, că în spadă, fulger fie,
A-nceput în rugăciune să pășească peste veacuri,
Plânge-n doină, urlă-n bucium, varsă muguri peste glie.
Muguri de-aprigă Trezire,
În a Rădacinii scoarță, e-a lui Stefan-n veci făclie.
De sub tâmpla de munți sacri, lângă Putna- foare rară,
Un Bătrân uitat de ceasuri, cu ochi-cer și piept de foc,
Nins în păr, dar prunc în suflet, înduhovnicit de timpuri,
Sparge cremeni de minciună, varsă cupa cea amară.

Cârtițele însetate de a zarului sorginte
Scurmă-n jurul Rădăcinii, dar Stejarul nu mai simte.
Timpul l-a scutit de vamă, pe el nimic nu-l mai doare.
Daniil tăcerea taie în fuioare de-Așteptare.
Trupul lui e rugaciune, iară crengile-s credință,
Clopotele bat chemare, iar artera-i biruință.

Domnul Ștefan-a rupt sigiliul, veacul lui e ȘI al nostru,
Azi Borzeștiul greu cuvântă, în ravașe de sentință,
Cel ce-a fost Stejar odată, azi e Tron de neatârnare,
Ce zdrobește legăminte și peceți de umilință.

Și cei 3 pășesc triadic: Pustnicul, Stejar și Domnul,
Ștefan ține-n piept condeiul cu a conștiintei sânge,
Rădăcina-n cer e-nfiptă, iar tăcerea rostuiește-n omul –
VIU.
Crește-n noi, ca o sământă despuiată de uitare,
Alegeți în ceas de 11, azi, trezirea, chiar de’ doare!
Nu lăcrimați în palma cu ale noastre slove
săpate-n piept de piatră…
Nu!…
Vrem doar să luați din tina torturii, mântuire,
să vă pictați în suflet o asumare vie
de strașnic legământ;
un legământ cu rădăcina muiată în pământ,
udat cu vers, cu Taine, cu sânge și cuvant!

Da, Trezirea-și cere zarul, iar veriga-n Cer zidește,
Ștefan Domnul de la Putna vrea : Răspuns. Chemarea-i crește.
Ca sa poți zbura-n înalturi, cu crez cast de-nțelepciune,
Tu să arzi întâi veninul ne-adevărului din tine !

Iubirea și credința fie-vă stâlpi de foc,
în jgheab cu demnitate si… Taina, sub obloc(…)

Despre Ana

Baraca de Ceruri cu stol de tăcere,
În sfere de falnice, artistice creste,
Își țese pereții din lutul de vremuri,
Să poată dospi despre Ana, poveste…

Țâșnit-ai, Copilă, ca firul de iarbă,
În stâncă de viață, cu bărci în popas,
Porți straie de frunză, de flori- rădăcină.
La Oașa-ți iei seva să crești în pur, cetate,
Cu strașnică tulpină.

Iar Inima îți este cuibar de adânci taine,
Neliniști și tăceri, cu maluri de voință,
Tăceri ce nasc: când muguri, când ramuri de credință.

E slova sihastră a clipei ce vine,
E Ceasul cel bun, ce miroase cumva…
Ce aduce aminte de inima caldă,
De trăiri ce curg hristic, de altundeva…

Aici și Acum-ul roșesc a pieire,
Labirintul de stări se topește-n grilaje,
De lanțuri ce cad sub vălul ce vine
În ropot de glasuri de îngeri, iubire.

La Oașa ți-e cuibul de rai ce te crește,
Copilă ce astazi pășești în poveste!
Visezi la o lume ne-mbăiată-n rugină,
Cu minus-capcane, cu arbori de gând,
Cu lunca de zâmbet, ș-izvor de-nțelepciune,
Cu vers și cu melodic, cu chip făr’ de tăciune(…)

Se-avantă în Munți d-epopeice timpuri
O toacă din Oașa, Scrisoare printre stele,
Deschizi prin ea răvașe și te hrănești cu ele.

Și cauți meteorul ce stă să încunune
Planeta ce cald ne pătrunde în oase.
Ești colțul de luna și stânca de soare,
Cuibar de lumini și de umbra, din mare,
Semințe- credință, cu frunze de gânduri,
Celesta clepsidră cu aripi de fluturi.

Indiferent ce voci auzi din Tunetul-Lume,
Nu le lăsa s-atingă talantul de iubire
Ce Domnul-a pus în tine, ca piatră de zidire!

Ești, Ană, Copilă, petala ce simte
Mai mult decât vântul și roua și ploaia,
Ești fulger și rază, Copil și Bătrână,
Un fluier de frasin, cu cânt de stejar,
Cu ochii de prunc, cu inima-n jar;

Ești și spicul și macul
Și- aripa și visarea.
Ești Văl de ani-lumina care-mprejmuie Mirarea
De apus celest, oniric, secunde drămuite,
Prinse-n hora ființării, în vârtejuri mistuite.

În foc luminos de-a păși în credință,
De-a te ciopli pe tine, de-a-ți căuta Sămânța
Ce-a pus Cerul în tine, și caută, Copilă,
Așa cum se cuvine!

Irina Stroe


Mulțumesc pentru darul de iubire ce ești, Ana.

Așează-te

de Irina Stroe

Așează-te aici, lângă mine, pe iarba
Ce crește din cer spre pământ, sub o harpă de stele
Și nunți de mirifice iele.
Adulmecă vântul și ia în palmă norii,
Sărută apoi o frunză, dar fără a o smulge,
Recită-i 7 versuri din lumi ce-au fost odată,
Promite-i nemurirea, dar făr’de-a o culege…

Îmbrăca-te cu valul eternei Mari ce strigă,
După portalul vremii, așteaptă soli de nuferi.
Și simte-apoi unirea. A ta cu el, pământul.
Simțindu-i rădăcina adâncă ce te naște
Din miez de praf de stele și elixir de aștri.

Apoi adună cerul în ochii- cor de lacrimi,
De dor și de chemare, de aripi de petale
Ce freamătă Ființa și o aruncă-n Vale…
E Valea cea adâncă a Conștiinței sacre,
Pe care ai ales să o ascunzi de Tine,
De Eu, dar și de Mine…

Uitat-ai, însă, Spirit…ca n-o puteai ascunde
Pe Ea…de El…de Sine.
Ce paradox, ce Taină… hilara desfătare:
Să înțelegi, să simți că valea-i Munte…oare ?
Și da, așa și este.
Când coborâm în Sine,
Abia atunci e Clipa de Zbor cu sacru-n tine.

Și când cobori în tine, lângă Izvor ce ești,
Adâncă și senina caverna șlefuită
De timpuri neatinse de-akashicul penel,
Atunci cade cortina și masca prăfuită.
O harpa se aude și înțelegi că cerul
Pe care în tine îl invitai să intre
Era chiar Miez de Sine în tot ceea ce EȘTI.
Ești sumă de mistere, de chei și sacre mantre.
Ești pui de Cer, Copil al Codurilor sparte.

12072632_946692278737156_6867834505320767071_n

mandala_77_for_lou_in_canada__not_finished__by_hadas64-d5w6b9n

 

„Lectia” Copiilor…e Darul lor sacru

de Irina Stroe

Cine sunt Eu? O Copila mare, care iubeste intens si curat, cu toata fiinta. Si avem 3 ingerasi de copii in fata carora ne inclinam.

Copiii…cata minune si cat Dumnezeu sunt tainuite, ca intr-un magic Cufar, in fiecare suflet de copil…Noi avem, dincolo de Timp, o unica Comoara reala, autentica, eterna: Iubirea si 3 astfel de cufere de Nemurire si de Divin, un grai ce nu isi gaseste dictionar.

44aebc652ff5f08d1ccc7f820f593f34

Si cad toate dogmele in fata lor, a unor puisori de Om si Dumnezeu; cartile cu teorii si sisteme isi topesc rostul in propriile pagini, cand sufletul, ca parinte, iti e ghidat de busola simtirii curate, sincere, a iubirii necondionate de umbre si comparatii si alti monstri pe care societatea, din obsesia controlului si a uniformizarii, le impune, asezandu-le ca intr-o expozitie de tablouri rare, intr-un muzeu mereu in paragini…

Copilul poate fi frumos si atat de lin “educat”…in ordinea firescului sublim. „ Educat”…straniu spus, pt ca inca de cand il simti pe san, incepe Educatia lui cu tine, ca parinte. Copilul te invata sa iubesti si mai inaltator, iti descoperi, prin infinitul privirilor angelice, esenta Dumnezeului din tine ca mama, ca tata.

9fabd2fcea64690b194ab03a97fe1ab2

Copilul este Scoala Iubirii oricarui Om, el ne invata mai mult decat oricine ce inseamna sa iubesti divin. Din ziua intai a intalnirii noastre Aici si Acum, mami si tati le-au spus cu toata fiinta lor cele 2 cuvinte de magie : te iubesc…fara a sti ce ne va astepta de la un punct incolo…Si au crescut sufletele, iar acum, cand baieteii au implinit 3 anisori de minuni, iar fetita a atins si ea, micuta noastra, 1 anisor si jumatate, „te iubesc”-ul nostru s-a mutat in alta Casa, in „te iubesc”-ul lor, pe care il rostesc cu atata sfintenie si castitate, incat simti ca pana si aripile ingerilor se pogoara din Inalt spre a le mangaia sufletele.

Cuvantul scris invata, deschide calea spre cunoastere, adauga informatii, cuvantul desluseste, clarifica, INSA doar Iubirea si Simtirea totala demistifica orice traire.

Nici o Carte din lume nu te va invata sa iubesti, nici o slova nu te va pune direct si fortat pe Cararea Iubirii; cartile, sistemele, dogmele, sfaturile tuturor iti pot doar deslusi ceata din Zare, in cazul fericit, dar doar atat.

d1da1a195653890b3ed9017cc6da3a3d

Si sunt binecuvantate Rolul si Menirea Cuvantului scris, eu insami m-am nascut inconjurata de tainele cartilor, in lumea cuvintelor. Dar ca sa vezi prin ceata, ca sa poti darui Iubirea ,e nevoie sa o aduci in tine. Sa iti faci pamant fertil in propriul Sine, sa lasi Vantul sacralitatii sa isi arunce Samanta in acel pamant al tau si apoi…sa o stropesti zilnic…zilnic cu Adevarul din tine, Adevarul despre tine.  Asa prinde a rasari plantuta atat de gingasa si de fragila a Iubirii  divine.

Astfel ne invata copiii „ lectia iubirii”, care nici macar asprimea lectiei si a dogmei nu o are, ci doar sfintenie, iubirea divina, care le uneste pe toate celelalte intr-o sfera de divina magie.

Va iubesc, dragilor!

 

 

Epistola catre Copiii mei

de Irina Stroe

A existat un Timp, uitat acum în zale
De amintiri lichide și dor de licurici,
Când mami, o copilă, visa în Nemurire
Să fie în vecie o Mami…de pui mici.

Și vă simțeam în Suflet, în carne, în Ființă,
Nu era os din mine să fie doar al meu.
Știam că lângă Domnul stau 3 minuni de îngeri
Ce-așteaptă doar un Zâmbet, un Semn de Dumnezeu.

Și-ați coborât în pântec: doi crini și-o floare rară,
Trei Flori cu rădăcini înfipte-adânc în Cer.
Iar mami și cu tati n-au mai găsit Cuvinte
În mulțumirea lor, ci doar trăiri de-Eter.

Iubirea noastră-i sacră, e mai presus de Fire,
De Dor, de Cânt, de Aripi, de-a fi în Nemurire.
Și mami se gândește ce-a pus Domnul în voi,
În Suflet și-n Ființa:
Un strat din Cer și-o Stea,
C-o Galaxie-n ea.

Iar noi, părinți, ce oare avem acum a face?
A “ desena” noi Drumuri, ce-n vise le-am desface?
Modificăm destine după al nostru plac?
Schimbăm o Panorama c-un Peisaj abstact?

Vă pregătim de Drumul cel Mare și pavăt
Nu doar cu ritmuri line, ci și cu “gropi” pictat.
Dar cum s-o facem oare, făr-a lasă în voi
Din propriile noastre ratări, căderi, nevoi?

Aceasta-i Întrebarea și Unica Mirare…
Pe care un Părinte, iubind, etern o are.
Și a venit Răspunsul gingaș, dar Ferm și lin,
Tot de la voi, de-Acasă, din dulcele Divin:
Copiii sunt Minunea, Răspunsul și Chemarea.
Ei sunt Lumină, Muntele și ,mai apoi , Salvarea.

Eu pun în voi Iubire, din ea vor crește toate
Și voi veți fi cei care v-alegeti nestemate
Din profunzimea Mării Ființei care sunteți.

Punem în voi, prin Domnul, Sămânță de Gandire,
Cu-a Vremii trecere, s-o nașteți, divin, Întelepțire.
Trei porumbei cu ochii de spații de mărgean
Vă vor purta pe aripi Nectarul Păcii însăși,

Iar voi, iubiții noștri, s-o înalțati pe-o Scară
Cu trepte fără Cuie, Urcarea să nu doară.
Sunteți, din Cer, Iubire și Lotus, totodată.
Ce noi avem a face este-a păstra Petala
Cristal, imaculată.

Să știți de unde-i Cerul și unde e Acasă.
Să stiți că țară voastră e unde-i Dumnezeu.
Dar să aveți în Piepturi pe Dacul-Deceneu,
Care-n a lui Simțire, Cunoaștere și-Adânc
Vibra o unitate de: Soare, Huma, Gând,
De Crez în nemurire, în labirint de Spații,
Într-o Coloana sfânta de Infinit pe care
Brâncusi avea s-o nască, din Cer, muiată-n Soare.

Să fiti solemni, ca brazii, Copiii mei de Cer
Și viguroși ca Munții, cu capete semețe.
Nu în Mândrie-i forța, nu e Putere-n ea,
Ea-i doar o mască veche, nisip fără valoare,
O harpă ce nu poartă în ea, a ei Cântare.

Fiți doar Drepți în ținuta, cu spate de Stejar,
Cu aripi de arhanghel, cu Piept spălat în Har.
Cu Ochi de Vultur mistic și-n Inima, Cuvântul.
Cuvântul de Iubire; ca El vă fie Gândul!

Aceasta-i Moștenirea, iubiți Fii și Fiică.
Și nu uitați vreodată
Că CE din Cer coboară,
În Ceruri se ridică !

 

hfjk

 

c6dcd5e5ed055b72db722834b34838e2

 

7.16

 

 

 

28b33602f8d209201a7577668482e74f

 

 

 

 

 

Sete de Re-amintire

de Irina Stroe

Dupa amiaza…afara bat stropi, vantul se simte in haiducie, eu, cu o ciocolata in mana, imi savurez “dependenta”, dulcea dependenta de cacao… Puii nostri, abia treziti, plonjeaza in lumea magica a Jocului, inca in hainutele de somn fiind. Si eu, odata cu ei, bineinteles, dar… fara ciocolata. Pe ea o las trista, aruncata in graba, pe un raft inalt, cat sa nu corupa in amorul pentru ea si pe copii. Cel putin, deocamdata.

Mi-am dat termen-limita sa imi fac singura blogul , cu toate cele aferente lui, prelucrare poze, etc, in cateva nopti, 3 la numar, mai exact; a fost o provocare minunata, dar tot provocare ramane.. . Si, astfel, ultimele 3 nopti au fost de “ sesiune”, ca in studentie, cu tutoriale de WordPress si de Facebook, in loc de lucrarile de filozofie si stiinte politice. Ceva chiar Nou pentru mine.  Ziua, maratonul cu piticii si toate celelalte activitati ale zilei, noaptea, alt maraton cu notiuni cu care urma sa ma imprietenesc, desi la inceput ne uitam urat unii la altii, mai ales in privinta codurilor de Html. Dar nu e de regretat, dimpotriva, e fascinant.

3fa34dfb9e93c7d60852fe21318d76ee

 

Unde vreau sa ajung…nu este spre lauda redactarea, cosmetizarea de una singura a blogului personal, pentru ca aceasta e facil, nu presupune mare efort, nici mental, nici energetic, mai ales când scrii din suflet si cu mare drag. Nu se cer si nici nu se justifica lauri.  In alt Punct vreau sa ajung. Se spune ca…Totul se invata; Orice se invata. Insa, eu merg pe alta premisa…ca totul ni se RE-aminteste. Noi nu invatam nimic de fapt. In fiecare clipa a vietii noastre, nu facem altceva decat sa  accesam niste “amintiri”, care, odata iesite la suprafata, se transforma in “ notiuni proaspat invatate”. Am copilasii langa mine care imi intaresc aceasta convingere in fiecare clipa. Mi-am amintit de anii in care sorbeam pana si tusul de pe paginile cartilor, iar adrenalina resimita acum aducea cu amintirile de odinioara. Si atunci observam ca fenomenul de deja-vu era de multe ori inspaimantator.

Tot ceea ce venea ca Nou din jurul meu se resimtea ca fiind un adanc Vechi, din mine… Noul nu era niciodata Nou, era acel Ceva, acoperit parca de o “furtuna de nisip” si re-descoperit cu ocazia altei…”furtuni de nisip”: setea de Reamintire, NU setea de Cunoastere.

Ma asez cu copiii pe carpeta moale, pufoasa, iar eu mai ca aveam sa accept invitatia la “un ceai” din partea Mosului Ene. Unul dintre baietei imi simte piroteala si vrea sa imi ofere pieptisorul lui de ingeras, “ sa faca mami nani”. Dar ma mentin pe pozitie. Mami nu are nevoie de somn prea mult si nu e ironie. Bucuria de pe chipurile minunilor noastre a ajuns sa inlocuiasca orele de somn cu orele de veghe si de iubire.

Intre mine si el, onorabilul domn Somn, s-a semnat de mult timp un Pact de Nonagresiune, fiecare isi vede de treburile lui. Fericirea mea este ca nu Insomnia e cauza, ci doar energizarea corpului pana la punctul cand , tehnic vorbind, 3-4 ore de somn in cele 24 sunt de ajuns. Bebelusii nostri au inceput deja jocul stupului, roiesc ca albinutele in jurul meu, fiecare cu cate o dorinta, o rugaminte, o jucarie care nu merge cum vor ei… Le traiesc miscarile, atingerile fine, manutele pufoase si guritele dulci, de fragi de munte…sunt sufletul nostru si…si sunt Exemplul.

Si asa a inceput drumul spre o alta tema de gandire pe care deseori mi-am propus-o. Da, suntem obisnuiti sa spunem sau chiar sa ne inoculam ideea ca noi, parintii, suntem cei care servim drept: modele, exemple, etalon, noi ii invatam, noi ii formam, noi ii punem “pe Carare”, cum se spune… Adevarul este undeva…nici macar la mijloc, simt eu. Si vad aceasta chiar langa mine, in fiecare clipa, la puisori de Om care au doar 3 anisori si respectiv, 1 an si un pic. Si sunt sigura ca toti parintii care ma citesc acum si nu doar cei ce sunt parinti, daca stau pentru cateva clipe in intelegere cu ei insisi, iesind din configuratia de parinte-model, daca se deplaseza in exteriorul propriei fiinte si isi vad copilul de undeva, din afara cadrului familiei, vor ajunge la aceeasi constatare.

De cele mai multe ori, Copilul, da…el, cel considerat deseori nestiutor, slab, fragil, dependent, Copilul este sursa unui izvor de nepatruns de intelepciune, de pace, de intelegere, de sfintenie, de candoare, de rafinament in simtire si manifestare a sentimentelor, de forta fizica si putere psihica desavarsita.. Da, el, copilul care, material vorbind, este inca dependent de parinti, el este cel care de multe ori hraneste prin insasi energia lui inteleptirea adultilor din juru-i , uneori printr-un simplu gest de iubire. Sau uneori cu o privire. Copilul nu cunoaste Masca si nici intrebuintarea ei, el este pur. Pur si simplu. Copilul oglindeste insa mai tarziu ceea ce s-a semanat in el pana la acea varsta. Educatia unui copil nu incepe odata cu nasterea sa, ci incepe de dinaintea nasterii sale, dinaintea momentului conceptiei. Cu mult inainte.

Ceea ce parintii au dezvoltat in ei insisi impreuna si individual inainte de conceperea copilului, acea energie se va regasi si in copil. Si cu toate ca el “ mosteneste” energiile parintilor, cu bune sau cu mai putin bune, el primeste a priori de la Domnul dreptul divin la Alegere, la sacra Simplitatea de a simti, de a iubi, de a fi diafan in tot ceea ce face. Parintii doar trebuie sa vegheze la pastrarea treaza a acestor daruri. Valul ignorantei si al uitarii nu e bine sa se aseze pe aceste “amintiri” sfinte pe care Fiecare dintre noi, repet, Fiecare dintre noi le primeste inca de la conceptie.

Cam astfel vad eu totul…Noi, parintii, suntem ghizii, calauzitorii in viata ai copiilor nostri, suntem mama si tata, suntem prietenii lor de suflet si iubirile cele dintai, dar sigur un lucru nu suntem: proprietarii copiilor nostri. Sa ne reamintim sa fim copii cu inima, sa ne desferecam din lanturile ruginite ale dogmei, ale “gri”-ului, fiind noi cei care luam Copii drept model.

Nu e poezie ce spun, schimbarea noastra de optica nu va conduce instant la modificari spontane, de largi proportii in societate, dar va fi un Pas. Un Pas mic, dar vital.

Sa nu uitam ca pelerinajul in zonele cele mai adanci ale sufletului se va face intotdeauna cu pasi mici, timizi uneori, nu in pasi gigantici. Desprinderea din masti, din fals, din ceea ce nu suntem, dar vrem sa parem, stiti unde va duce ? La un izvor de flori izvorand din noi insine. Si nu numai noi le vom simti parfumul, si toti cei din jur vor remarca.

Metamorfoza voastra in…Gradina cu flori.

Like This!