Drumul spre Vozia

Moto:
„ Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte Pacea. Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se regăsesc în Duhul Adevărului.
Vă spun atât: căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie!”
Valeriu Gafencu, Întoarcerea la Hristos


Drumul spre Vozia… ce Cheie se ascunde in spatele acestui cadru mitic, de Basm? Se spune ca fiecare Drum poarta in el o Inima, iar daca un Drum nu isi afla Inima, asemenea unei fiinte, acel Drum nu exista. Nu are Sens. Care este, asadar, Inima „Drumului spre Vozia”?… intreb retoric.
„Putem vorbi oleaca”, asa cum Dan l-a invitat la Cuvant de taina pe Batranul Parinte al Schitului uitat de Timp.
Un Roman ce imbratiseaza 3 volume adancite in peripetii, un Manuscris – tainic Munte cu comori de Chei spre Dimensiuni si spectre de Cunoastere demult ingropate in veacuri si spoiali ale civilizatiei moderne.

Scriitorul Mihai-Andrei Aldea este Parinte, este Tata, este Om și Luptător, istoric prin cunoastere si studiu, pedagog practic, memorialist, narator si etnolog .
Cu cele 3 carti sub privire, parca il vad cu ochii inimii pe Creanga, zambind sugubat in barba deasa si carunta pe alocuri; langa el, un Sadoveanu se bucura vizibil mandru ca inca se mai poarta in arta scrierii magia povestii, talcul descrierilor si dragul de Natura, in toata splendoarea sa.
„Cei 3 si Padurea cea Mare”, la brat cu „Cei trei si luptele Deralei” s-au intalnit la rascruci, „Prin Coline si neguri”, in initiaticul Intreg: „Drumul spre Vozia”.
Mult imi place acest Drum. Pentru ca „Drumul” spre Vozia este o Altfel de Cale. Nu este doar un drum intr-un spatiu dat. Nu este un Punct pe o harta. Drumul spre Vozia este un Drum launtric, un Drum pe care fiecare personaj in parte, Erou, simplu personaj pasager sau Cititor, il traverseaza in Sine. De notat, insa, ca aceasta plonjare in Launtrul fiecaruia si aceasta Cercetare de Sine se implinesc prin Dialogul de Suflete cu tovarasii de drum, prin venirea in contact ( fie ea si cu caracter de conflict) cu celelalte personaje.
Eroii nostri ajung sa se decodifice pe ei insisi punandu-se sub Dalta slefuirii prin Ceilalti. Prin Comuniune, se realizeaza si cresterea lor, treapta cu treapta. Nu Individual. Nu egoist.
Amintesc acum razlet de episodul cu atacul neasteptat al bourilor, primul Semn ca Padurea isi cunoaste viitorii eroi. De fapt, Padurea – metafora a subconstientului uman, incepea sa se descopere pe Sine insasi, prin ei. „ Frumusetile si durerile Deralei” ascund „freamatul ascuns” al unui intreg Neam, cu plaiurile intinse peste teritoriile toate enumerate, fie ele reale sau fictive.
Dan, fiul lui Ioan si al Mariei, trimite la Dan, capital de plai si devine metafora pentru orice alt personaj de legenda sau mit din folclorul nostru,indiferent de veac. Talantii lui Dan, Intelepciunea, sunt parghie spre aprofundarea unei teme des invocate in baladele neamului: Unirea romanului cu Dumnezeu, prin traire si credinta.
Mentionez aici si simbolul Schitului. Iar numele sau, Schitul Sf. Ioan Botezatorului, nu imi pare deloc intamplator ales de scriitor. Dan nu este doar intr-un proces de implinire, de infaptuire a unei Misiuni exterioare ( aparent)- transportul fluierelor purtatoare de 9 blesteme, distrugerea lor,.etc..
Motivul Drumului este asociat cu cel al Botezului. De aceea poate si numele tatalui este Ioan, numele mamei, Maria, iar Sfantul protector al Schitului este el insusi un Simbol al Trecerii sufletului de la o Stare la alta Stare, de la starea de Amorteala la Starea de asumare a Trezirii, de responsabilizare pentru noua ipostaza in care Sufletul se afla.
Drumul spre Vozia este o Carare a Omului spre el insusi. Si cum sa se poata oare desena o Harta in acest sens? Zambesc. Cu aceasta modesta exprimare a neputintei „ofertei” unei Harti incepe chiar primul volum. Da, o harta nu isi are Sensul. Pentru ca, desi in aparenta, Drumul spre Vozia presupune parcurgerea unei traiectorii, El este individualizat, este un Drum trait si simtit in culori si stari diferite de fiecare personaj. Trecand Dincolo-de copertile cartilor, Drumul ne atinge pe noi, pe fiecare cititor in parte in emotii- curcubeu, in abordari diferite.
Astfel, Padurea cea Mare, Drumul Trecatorii, Podul Vaii Strigii, Muntii Albi, Fortul Brazilor, Derala, locasurile dacilor, tinuturile piticilor, ale uriasilor toate devin Porti de Cufundare in sine , de testare a Constiintei si de trezire a Constientei, de imblanzire a fiarei din Om si de slefuire a virtutilor. Tragicul și bucuria vieții sunt învăluite în aceași viziune a lumii . Dar ceea ce ramane etern constant este ideea de Drum si Simbolul sau, devenit Cod de pentru A FI si, mai ales, pentru A DEVENI.

DEVENIREA nu e conceputa separat de DRUM. Insa ceea ce frumos si adanc, ca un adevarat Batran al neamului, accentueaza Sihastrul Schitului este ca : ”unele drumuri sunt mincinoase. Si care este Rostul acestor Drumuri Mincinoase? Unele sunt de la Dumnezeu, pentru calauzirea sau salvarea sau pedepsirea unora. Altele tin de puterile intunecate ale Padurii. INSA, daca stii Calea, drumul mincinos nu te poate insela.”
Drumul Trecatorii si pelerinajul spre el devine astfel o alegorie a Drumurilor din viata fiecarui Om. Cat de bland, dar ferm, se potrivesc aceste randuri cu o descriere a cararilor existentei noastre, desi, pare a se vorbi strict despre Drumul Trecatorii. „ A cunoaste Drumul Trecatorii e altceva decat s-ar crede. La prima vedere ai putea sa zici : fac o harta si gata! Dar nu-i asa. DRUMUL SE SCHIMBA. DRUMUL SE SCHIMBA SINGUR, ca un RÂU care-si muta albia.” Si Taina atat de bland inserata in poveste este ca in tot acest timp, “ Calugarii s-au rugat fara oprire.” Si, Simt ca adaug, Dincolo-de-Poveste, INCA se roaga. In Munti, in manastiri, in chiliile Inimii, sunt Batrani, Mosi care se roaga. (…)
Drumul spre Vozia ne ofera un tablou etnografic nu doar al mediului rural, ci al unui Neam intreg, surprinzand Omul în momentele lui rituale, dar si in cele firesti. Conflictele, preponderent cele armate, sunt privite cu seninătate și subordonate deznodământului, care este benefic Scopului, Misiunii dintru Inceput a lui Dan. Misiunea lui Dan o Simt ca pe o Misiune a neamului nostru, de identificare cu propriile Radacini, ca mai apoi sa poata fi asumata inaltarea „bratelor”, a Coroanei Arborelui spre Cer.
Cat de adanc se simte acest Cuvant: „Drum”! Poate ca de aici si primul imbold de a ma hrani pe nerasuflate cu talcul si Ghemul povestii; citirea a comprimat Timpul, adancind paradoxal patrunderea Sensului. Sunt 2 ramuri ce ma atrag si ma cheama in aceeasi masura: cea a stilului abordat, ca si proza, pe de o parte si sculptura Simbolului, invesmantat in Adevarul istoric, presarat cu bogatia culturala pe care etnologia o confera, desaga de regionalisme din zona Moldovei ce dau culoare si savoarea textului. Toate imbracate in Firul magic al unul aparent Basm – dar ce Basm- Ravas de adanc Adevar al acestui Neam: cultura lui, istorie si Radacini. Si… Amintiri. Re-Amintiri. (…)
Inainte de a-mi trimite „Sol” de intalnire si aici, in acest cuminte eseu, cu falnicii eroi, nu pot ignora bogatia de informatie a volumelor, de Vorba DE Duh si IN Duh transmisa. Stau in fata unui Basm-Roman total, plin, o Lucrare ce inglobeaza cursul istoric, mirajul aventurii, Frumosul pur si Firescul edenic al lumii satului Romanesc, permenent infratit cu Natura acestor meleaguri preponderent onirice. Naturalismul e abordat cald, cu echilibru. Am identificat cu drag aspecte de pagina memorialista, intr-un amestec bine cantarit in „gramaj” de epoci: anticul insoteste atemporal medievalul, pentru ca mai apoi istoria timpurie moderna sa se regaseasca in pasajele ce-l gasesc ca si personaj pe marchizul Nelljean si tovarasii sai ( Prin coline si neguri,vol 3). Dureroasa oglindire a adevarului timpurilor noastre, fie si ea si subtila, prin infiltrarea in firul povestii a acestor personaje, intrupand Raul in forma sa cea mai perversa. Raul de profunzime,cel care nu vizeaza doar inseminarea in campurile umane a patimilor lumescului, ci are ca tinta Radacina Omului, esenta de a fi Barbat si a fi Femeie, in dimensiunea sacra, atacand Samanta de Dumnezeu, Primordialul din Ou. Exista cel putin cateva pasaje in care magistral este revoalat acest crud Adevar ce atinge si Prezentul nostru, fragment de text care ar da nastere unui eseu eminamente pe aceasta tema.
Sub masca demonica a presiunii “ de a civiliza”, de a emancipa pe taranii gasiti langa cetatea parasita, aceste manifestari ale maleficului intrupate de Nellljean si ai lui insotitori, se are in vedere distrugerea sacrului din Femeie, in primul rand, anihilarea a tot ce izvoraste din puritatea inimii unei Femei cu o Simtire vie, o Traire sanatoasa, o Minte agera si un Trup pur. Femeia este tinta prima. Ea da nastere la prunci, ea daruieste dragoste atat copiilor, cat si barbatului, Femeia intrupeaza centrul a ceea ce se numeste ca Intreg: Familie.

Odata pervertit acest centru, totul incepe sa se clatine. De fapt, Armonia si Unitatea, Pacea si Iubirea curata sunt atacate, prin patimile unei senile “ civilizari” cu spoiala de “modernism”.
Puternica dezvaluire, ca o decodificare a Istoriei simtita de mine. Forta, Puterea unui Nucleu – cum e Familia alcatuita din barbat, femeie si copii- sunt de fapt raportate la ideea de Neam. Scopul lui Nelljean este de a sfarama Radacinile.
Confruntarea Lexandrinei cu Nelljean si nobilii lui este o alegorie a luptei dintre Bine si Rau, ridicata la rang de puteri ceresti,la fel ca si razboiul Lui Dan si Mitu cu Arhidemonul. O lupta a onoarei, pentru puritatea simtamintelor,a Credintei si a dragostei pentru virtutile eterne.
Gestul ultim al Lixandrinei si ultimele ei cuvinte : “ Voi chiar nu stiti ce inseamna o Romanca libera! “ scruteaza nu doar povestea, ci devine Moto pentru Fiintarea unui Intreg Neam.
Lupta Arhidemonului cu Mitu si Dan trimite la aceeasi Samanta de Adevar istoric, spiritual, iar Taina victoriei acestei confruntari nu rezida decat in imbinarea sfanta a Luptei propriu-zise cu Rugaciunea, cea datatoare de Har. Rugaciune si Sabie, se intrevede parca o Cruce.
CRUCEA: sabia neamului nostru, Sabia sfanta cea cu 2 taisuri. A Iubirii, a Iertarii, dar si a Dreptatii divine. O panorama biblica, apocalipstica oare, de icoana pare acest tablou, cu Arhaghelul Mihail si ale sale puteri ceresti, in lupta cu Satana si slugile sale.

Calusul Tainic, cu armura de Arhanghel, Mitu cel intors la ale sale radacini, implineste o parte din Misiunea lui Dan, in unirea cu el in spirit, credinta si traire.
Puterea Familiei- Puterea unui Neam este hranita, asemeni unui organism viu, cu sangele, cu seva Unitatii. Unitatii in dragoste, in Simtire curata, Unitate si Intelepciune in pastrarea conexiunii cu Radacinile reale, NU cele fabricate. Odata sterse din memoria unui neam aceste valori, aceste virtuti, odata smulse Radacinile, e periclitata orientarea spre Cerul existentei si al Istoriei a tuturor generatiilor ce se succed.

Ma vad sezand cu ochii sufletului in fata unui Testament, un Stejar uitat de Timp ce ne indica cele 2 orizonturi de inaltare a crengilor Coroanei sale: spre distrugerea si uscare de Neam versus Trezire si asumare de Radacini, spre purtarea mai departe, in vesnicie, a Darurilor primate din strabuni. Daruri care ne onoreaza, DAR ne si responsabilizeaza nu doar in fata noastra si a lui Dumnezeu, ci si privind spre generatiile viitoare.
Pentru cititorul acestui Dincolo-de-Text, mai presus de perdeaua cuvintelor si de peripetiile eroilor, apare clar, curat si sangeros Rostul stradaniilor de veacuri de a ne rupe pe Noi de Noi insine, ca romani. Romani cu radacini in atatea bogate spite, Romani-Luptatori, Romani- Zane ( la fel de Luptatoare, dar si de blande si materne), Romani- Conducatori de Osti, Romani-Artisti si Romani- Batrani si Mosi ce au facut pact cu Vesnicia Sfinteniei, Romani-Tamaduitori si Romani-ROMANI.
Finetea descrierilor trasaturilor si starilor prin care trec personajele, atat in timpul confruntarilor armate, dar si pe timp de senine cadre, trimite o subtila ancora de stil spre trasaturile romanului psihologic.
Magia actiunii permanente in care sunt surprinsi atat eroii, cat si restul personajelor nu umbreste, ci dimpotriva, potenteaza acel instrument de observație excelent al mediului rural, parintele Mihai Aldea expunand Basmul aproape „poporal” si unei scene de teatru, adevarata fresca a moravurilor, a comportamentului oamenilor acelor epoci si culturi, in funcție de stratificarea lor socială, de apartenenta la niveluri de spiritualitate, la culte, la tipologii de Fiinte si Creaturi: oameni ( tarani, negustori, vrajitori, cneaz, voievozi, marchiz,etc), pitici, zane, uriasi,capcauni,unicorni, strigi, naluci, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

De ce nu simt doar Basmul? Pentru ca scriitorul a compensat magia, fantasticul cu realismul culorii locale și prin abilitatea redării scenice a momentelor-Cheie. In pasajele de tandrete si de cuminte manifestare a simtamintelor de iubire( Mitu si Lexandrina), in scena in care Dan, apoi Surdu si Mitu isi afla Menirea si Radacinile( Cei 3 si Padurea cea are, vol 1), Lupta Lixandrinei cu marchizul si nobilii lui, etc, este pusa in evidenta străbaterea sufletelor omenești, conflicte interioare cumpănite, cu vai, dealuri si prapastii ce nu mai tin doar de spatiul exterior personajelor,de Padurea Cernei- spatiul sacru al copilariei, Padurea cea Mare, de Derala sau de Vozia, ce tin de microcosmosul interior din Launtrul fiecarui personaj, inaltat la rangul de Suflet.
Dialogurile, fie ele intre cei 3 eroi sau intre ei si personajele ce se succed pe firul povestii, sunt naturale și limpezi, iar situațiile, firești si mitice totodata. Se remarca complexitate sufletească a scriitorului, spiritul fin de observație atat a zonelor obscure,cat si a celor pure din natura umana. Prin prisma conștiinței sale etice ancorata in Simtirea, Trairea (si nu doar pregatirea profesionala) teologica a oferit personajelor sale o aură de ființe însemnate, de Suflete surprinse toate intr-un Intreg. Chiar daca anumite personaje apar in al doilea volum ( Lexandrina, Gheorghe, Mos Teoder) sau in al treilea(…..), toate sunt ingematate in acest Drum spre Vozia.
Intalnirea lui Dan cu iutacul este un capitol-Cheie nu doar pentru pt Vol.3, ci pt intreaga Lucrare. O Punte intre Lumi, si, randurile de fata fiind eseu si nu analiza pe text sau critica literara, am libertatea de a zlobozi si emotia germinata in timpul citirii.
Ma opresc asadar la Devenire, la esenta umanului, la Samanta lui „A FI” din uman, care poate fi binecuvantare sau blestem totodata, asa cum reiese din dialogul dintre Dan si inteleptul iutac. Parintele Dumitru Staniloaie spunea ca: „ Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu,insa cu cât devine mai mult Om.” Se transmite astfel ideea ca nu e suficient sa ramai blocat in A FI, fie chiar si in eternitate, esential este sa DEVII. Acesta pare a fi crezul lui Dan. Si, totusi, astfel cum subliniaza iutacul, DEVENIREA in sine, pentru a nu fi o capcana existentiala, e intelept sa fie orientata armonios de Alegeri corecte si in Adevar facute. „Tamaduitorul” Toader si „ Pazitorul” Gheorghe sunt reale personaje biblice alaturi de Mitu, Surdu, Dan si Lexandrina.

Procesul Devenirii este tainic legat, ca intr-un sacru Legamant, de devoalarea Adevarului,din originea Lixandrinei, din secretele Zanelor si drama Fiintei acelor fapturi care aleg sa traisca in 2 lumi: Zane si Oameni, Sfinte si Mame sau Sotii. 2 Planuri. 2 Dimensiuni ca intr-o reprezentare de 2 cercuri congruente care se intersecteaza ( in geometria sacra: simbolul vesica piscis). Grafic, matematic, astfel resimt locuirea celor 2 Universuri. Dar drama Alegerii lor constiente devine un simbol de putere in Lupta cu insasi Menirea ce o au. Iar una dintre incercarile prin care eroii trebuie sa treaca este gasirea Ciocanului Zimbrului, prin „ coline si neguri” ,dupa cum aminteste si titlul volumului 3. Fara Lixandrina si Mos Toader alaturi, spre o alegere inteleapta pentru Binele tuturor.
Licoarea Puterii si a convietuirii totodata, din Iueriuu, insula de smarald, insula verde, Vie, un spatiu al armoniei intre pitici, uriasi, oameni, balauri si duhuri, care traiesc impreuna si lupta impreuna este un nou popas pe firul povestii, la sederea spre odihna de la Portile Iadului. Descrierea Linului de apa si a linului de padure, secretele ale culturii piticilor verzi, enigmele iutacilor, incifrarea felului de a fi al zanelor, pictura cadrelor de natura, toate imbraca povestea cu detalii suave,ce dau istorisirilor curgerea puternica, dar curata, a izvorului de munte.
Demistificarea Calusarul Gheorghe si inca un lacat de taina isi gaseste Cheie. In acest Ceas al adevarului, Pazitorul Gheorghe dobandeste si Rostul de Tamaduitor, deopotriva. Aceasta Triada ce se naste intre Calusar, Sabie si Steagul lor, sub semnul Unirii intre toti Calusarii,ca si Intreg, devine sacra. Vorbele lui Mos Toader: „ Tamaduitorii aud multe, dar putine au dezlegare sa le graiasca.” se asaza cumva, anume, in pragul inimii.
Si Cheia Calusarului Tainic strabate adanc, in piept, scutul aducerilor-aminte. Ca Privirea Zanei. Acelei Zane.

Sunt multe, de ne-cuprins intr-o epistola a simtamintelor, toate cele ce ar putea fi scrise, destainuite despre Drumul spre Vozia. Si poate, vreodata,acest ghem al trairilor se va depana de la Sine. Pentru acest Ceas, insa, invit la lectura. Lectura cu Inima si intru Cugetare, deopotriva. Cititi toate cele 3 volume, sariti peste text si patrundeti Cuvantul, hraniti-va cu simbolurile si cortina povestii va cadea treptat, ca voalul de pe umarul zanelor luptatoare.
Inchei cu Vers, caci Luptele au fost fara-de-Numar.
„Cand negurile cad in innoptare
Si peste soapte se ridica luna,
Din lumi trecute peste departare
Incet se aude in tacare struna;
Cantand din zari ce paar demult uitate,
Purtand pe ea lumini si amintiri
Cu stele si durere presarate
Si dulce-amarul vechilor iubiri…”

Multumesc, Parinte.
Multumesc Omului Mihai-Andrei Aldea.


Irina-Petronela Stroe

( Fotografia asezata intre aceste randuri, scrise din inima, cuprinde in buchet: conuri de brad si de pin de la Arnota draga, pietre de stanca de langa Chilia Parintelui Arsenie Boca, sus, de langa Manastirea Brancoveanu, 1 crenguta de la Manastirea Petru-Voda, luata ca amintire in 2011, pentru ceasurile de Dor,cand nu pot ajunge in acest loc sfant sufletului meu, decat cu aripile gandului si cu inima, 1 ramura-pecete de Iubire in vesnicie, de langa langa mormantul Parintelui Teofil Paraian.
Le-am dorit pe toate adunate, la un loc, langa aceasta Triada de Carte.
Triunghi de Carte, de Radacini si de regasire de noi insine.)

Reclame