Suntem între Ceasuri. 23 ianuarie. Ceasul de Dinaintea Unirii, așteptând parcă, în taină, să dea mâna, la nivel de suflete, cu Ceasul cel curat și înalt al glasului de toacă în Zi de 24 ianuarie. Sfântă Clipă a istoriei: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a însemnat primul pas important în calea înfăptuirii statului național unitar român.
Și în aceste momente, rostul gândului și al simțirii purcede mai departe, și mai departe de „frontierele” Micii Uniri. Inima își are întinsă „tâmpla”, în plecăciune, și spre Basarabia.
Aștern aici câteva frânturi de emoție sugrumată , pe alocuri:
Pe 4 ianuarie traversam țara într-o Familie de inimi înflăcărate întru bucuria împărtășirii Darului de colind, de Sfântă Sărbătoare, cu Pruncul Iisus în piepturi. 7 zile în care emoția, lacrimile, dragostea în esența ei, zâmbetul și fericirea s-au împărțit în bătrâna Românie Mare, ca un buchet nemărginit ale cărui flori sunt dăruite Cerului.
Am fost 60 de suflete cei care am plecat la Drum, dar Marea Familie Oașa cuprinde atâtea alte inimi fie rămase în țară fie răspândite peste tot, pe glob. Și DA, prin trăire si rugăciune, cu toții am fost în Basarabia. Nu doar 60 de oameni, ci mii.
Simt să vă aduc mulțumire vouă, tuturor! Vă iubesc pe toți, felinare de Suflete ce împărțiți bucurie și pace și dorință de Zbor curat și demn.
Nu a mai contat că noi deja primiserăm taina Sfintei Nașteri a Domnului; numai gândul că vom fi în acele ceasuri binecuvântate uniți în simțire și Pace de cer cu frații de peste Prut cântărea cât o Punte de iubire, clădită parca de străbuni, țesută mai mult din Cer decât de noi, aici, pe pământ.
Vocea Inimii striga din piepturile tuturor: ” Colindăm Basarabia!”. Și am colindat-o cu sufletul, dimpreună!
Dragii mei, sunt și Aici, în ceea ce numim astăzi România, dar deschis și necondiționată de spaime sau frici simt să strig, să mărturisesc: o parte din mine ( și știu că bucăți de inimă din noi toți cei care am fost în această binecuvântată Călătorie) a rămas și peste Prut !
A rămas un miez de ființă în ochii plini de lumină și de bucurie ai celor care ne-au întâmpinat. În pieptul gazdelor în care generozitatea și bunătatea se împleteau cu dorul și neputința.
Am rămas încă parcă cutreierând satele și orașele în care unicul simțământ a fost de…Acasă: Nisporeni, Chișinău, Meșeni, Ialoveni, Călărași, Ștefan Vodă, Marimonovka.
Am rămas Acolo, în privirile copilașilor împrieteniți întru veșnicie cu Cerul, în brațele bătrânilor cu istoria zidită în piepturi, ca o literă stacojie, în simțirea Părinților care au lăsat să curgă izvorul de credință la unison cu cel al bucuriei de a ne simți toți: Unul.
Voi închide această scrisoare către inimile noastre cu versurile unui drag poet, Nicolae Dabija:
Cât trăim pe acest pământ
Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.
Doamne, ajută, Români de pretutindeni !
Irina