“ Măi, să aveți răbdare ! Numai prima durere o simți, restul suporți cu ajutorul lui Dumnezeu.” Părinte Arsenie Boca

„Cuvântul lui era precum tunetul, pentru că viața lui era ca fulgerul.”
( Sfântul Grigorie Teologul despre Sfântul Vasile cel Mare )

de Irina Stroe

Sunt 6. 6 clopote în inimă de Catedrală. Iar al 7-lea Clopot va bate din piatra vie a Chiliei săpată în Stâncă, sus, la Sâmbăta. Așa simt. Asumat grăiesc. Stânca pe care de 17 ani o urc și o urcă atâtea alte suflete cu mintea coborâtă în inimi, iar cugetul înălțat în tainele zărilor. „Fereastra către Sâmbăta” de Sus, cum a fost numită, fereastră mistică cu Pervazul- Arbore de rug aprins în pieptul Munților, astfel au văzut-o ochii mei de copil, adultul de azi. Cu toții, călăuziți de același dor de cer și de el. De Bătrânul care, în smerenia sa, nu chema oamenii la el prin glas, ci îi desprindea de prezența sa fizică, spre a-i uni cu el însuși între iubirea lui Hristos prin rugăciune. Nu hrănea dependența, legarea de el, ca și Părinte și om, ci îi educa în duhul lui Iisus, spre a fi uniți cu El, prin crucea primită de fiecare în drumul vieții sale.


„ Cel ce urcă pe Munte, nu stingherește cu nimic pe cei care umblă încă pe vale (…)
De ce vin oamenii aici? Vin pentru cuvântul lui Dumnezeu. Și unii mai vin ca să învrăjbească. Grăbiții întărzie, căci relele intrate în 30 de ani nu ies în 3 zile sau în 3 minute, trebuie răbdare pentru o vreme mai lungă. Cine are răbdare, ajunge la o mai bună cunoștință de sine și de Dumnezeu.
Nu vrea Dumnezeu să te lase în întuneric, ci te mai trimite la școală. Faci 1 pas către Dumnezeu, iar Dumnezeu face 100 de pași către tine. Cât trebuie să treacă până ce Împărăția lui Dumnezeu cea dinlăuntrul nostru capătă evidența supremului sens al vieții acesteia?

Spune-le să nu moară în neștiință. Pâinea și Adevărul sunt condițiile existenței omenești. Nu umblăm pe 2 cărări, ci intram pe 2 nivele! Ne întâlnim în Prezent cu Viitorul Trecutului!”- Părintele Arsenie Boca
Pe 25, apoi în 30 Noiembrie și în atâtea veacuri câte vor urma, 6 clopote dintr-o Corabie ce așteaptă tăcută de 2 milenii de istorie ( când ruginită, când în glorie) își vor uni graiul cu vocea martirilor, eroilor, mărturisitorilor încununați de spinii luminii, în haine de zeghe. Zeghe vindecătoare pentru noi, cei de Acum, dar însângerate pentru ei, sfinții noștri neîngenuncheați pentru Hristos. Iar al 7-lea clopot- zic- va bate din Vârful cu dor de cer, stâncă ce poartă în ea urma daltei inimii Părintelui Arsenie. Chilia Părintelui Arsenie era vegheată de candela nestinsă a 7 icoane, după cum și Catedrala Mântuirii va avea pe lângă cele 6 clopote, un al 7-lea glas- grai de bucium din Munți, unit cu toaca vremilor. Chilia Părintelui de la Sinaia și Atelierul de pictură au fost asemănate cu gura peșterii de la Horeb a Sfântului Prooroc Ilie și cu turnul cel de veghe al Sfântului Prooroc Avacum, spații ortodoxe pline de har, de taină duhovnicească.


“Când l-am văzut…, m-a străpuns ceva în inimă.”- așa a fost. Așa este și Acum.Copilul anului 1985, înmărmurit a reținut lumina, seninul privirii de Cer a Bătrânului Arsenie, ochi care în veșnicie îmi vor aduce aminte de acel Acasă tăinuit în inima fiecaruia dintre noi. Dacă adultul de Azi ar fi fost în micimea copilului de Ieri, poate ar fi avut îndrăzneala și lacrimile acolo răzvrătite, în pragul sufletului, și ar fi cuprins într-o îmbrățișare de prunc pe Bătrânul aplecat pentru a cântări în palma-i brăzdată de adânci ceasuri, o mânuță stângace de copilă.
Dar plecarea Părintelui, trăită conștient abia peste ani, când am resimțit și întâlnirea de pe peronul Sinaiei la adevărata intensitate a cutremurării, a dat ultimul glas unei arderi lăuntrice de necuvântat.
Pe 29 septembrie, cu 2 luni în urmă, ne-am întâlnit tot în aceste pagini de spirituală Românie, la un cuvânt de veghere asupra tainei nașterii unui Părinte de Neam.
Astăzi, 28 noiembrie, ne cheamă Părintele Arsenie dincolo de deceniile trecute, spre a-i fi martori tăcuți plecării pe cărarea cea îngustă, dar rostuită întru mântuire, a Cărării Împărăției. În această zi ( zi-capăt de Punte spre alte 2 zile de adâncă cutremurare a ființei: 30 noiembrie: Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului și Pomenirea Sfântului Andrei, apostol al neamului românesc, și 1 Decembrie: Ceas de Unire ,Ceas de batere de Toacă în Cer și pe pământ spre trezire și numărare de 100 de Clipe-atingeri ale veșniciei ) s-a stins Părintele Arsenie la Sinaia spre a se aprinde în lumina sfântă a Cerurilor, ca un „Inger cu candela de aur”, cum în adevăr a fost numit de către Episcopul locțiitor al Daciei Felix, Daniil Stoenescu.
28 noiembrie, zi de plecare a Părintelui, stă parcă simbolic sub semnul îndemnului: „Pe aici nu se trece!”,tradusă în ortoxie. Deviză lansată de Eremia Grigorescu, general de artilerie, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărăşeşti, ministru de război, erou al primului război mondial în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti (1916-1917). Generalul mult respectat de Regina Maria pentru demnitatea și credința sa în neatârnare, s-a născut în aceeași zi, 28 noiembrie, dar an 1863. „Pe aici nu se trece!” nici pe vreme de război, marca generalul Eremia Grigorescu istoria, și, în același rost, „Pe aici nu se trece!” și când e vorba de credința străbună, o fundație-Testament predată nouă de Părinte- un crez pe care trebuie să îl ducem mai departe nu doar ca pe o datorie, ci din trăire, întru simtire și cercetare de noi înșine și de Rădăcini străbune.


Un „Pe aici nu se trece!” în duh de pace strigat, după cum minunat spunea Sfântul Serafim de Sarov: “ fiule, adună duh de pace în jurul tău și mii de suflete se vor mântui în jurul tău.“ Părintele avea o apropiere de inimă aparte față de Sfântul Serafim și cu evlavie cuvânta despre acest sfânt: “Sunt ucenici ai lui Iisus în care cerul a prins rădăcini adânci. De aceștia a ascultat până și firea neînsuflețită. Taina lor e aceasta- prin nevoință și dar au dobândit o ascultare desăvârșită de Dumnezeu. Au făcut mai întâi liniște în firea lor. Și spun părinții: cine ascultă de Dumnezeu, și Dumnezeu ascultă de ei.”
În aceeași zi, dar an 1918, la Cernăuți, Congresul General al Bucovinei, constituit din reprezentanți ai românilor, polonezilor, germanilor, rutenilor, a votat cu majoritate zdrobitoare “unirea necondiționată, pentru vecie, a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României”.
A scrie despre viața și drumul, misiunea Părintelui Arsenie e urcare de Munte, după cum am mai scris în paginile articolului din 29 septembrie, dedicate nașterii Bătrânului. A scrie, însă, despre ziua plecării Părintelui de aici și mutarea lui în Cerul de unde a promis încă de pe pământ a se ruga pentru ridicarea, șlefuirea cugetului, despietrirea inimii-rădăcină a acestui neam românesc este și mai plămăditor de trăire. În acest ceas se împletesc parcă toate treptele vieții Părintelui cu etapele de prezent prin care poporul roman trece Astăzi, amintind de un Ieri.
Părintele Arsenie Boca, un “Prooroc puternic în faptă și în cuvânt…”( Luca 24, 19)- asumată asociere. Ce este un prooroc, un profet, până la urmă? < Profetul exprimă și surprinde energia cea mai curată și sfântă a neamului, pe care o captează, o concentreaza și o canalizează orientând-o înspre Cel ce este Alfa și Omega. Proorocul este luat DIN Neam, PENTRU Neam, el este rânduit să fie conștiință trează a Neamului.Profetul își adduce neamul său până la poalele Sinaiului sau Taborului, unde vine ca martor la Schimbarea la Față. Neamul Profetului este atât cel din care răsare omul lui Dumnezeu, cât și cel la care este trimis uneori. >
În acest amplu plan de distrugere a vieții religioase creștine din România, a fost și Părintele Arsenie verigă puternică și foc viu în cuvânt, faptă și mărturisire de Hristos. Vacanțele și întâlnirile spirituale pe care studenții le organizau la Sâmbăta dupa 1946 au fost considerate un pericol iminent pentru intențiile de viitor ale comuniștilor, în formarea..Omului Nou. Verticalitatea morală și profunzimea lăuntrică a Părintelui a ridicat suflete, dar a și cutremurat pe mulți opozanți ai acelor vremuri. < Părintele a fost cercetat întotdeauna pentru popularitatea pe care a avut-o, fiindcă se banuia că acolo unde este o adunare de oameni atât de mare, trebuie să existe și instigație. Adevărul este că în mijlocul mulțimilor erau și unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă, ci ca să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. Și erau câte unii care răstălmăceau și interpretau greșit vorbele- cum facem atâția și în present. Un alt motiv de cercetare a mai fost și faptul că unii au venit să-I ceară sfat și ajutor și era destul să declare că s-au întâlnit cu Părintele Arsenie , iar toate acestea erau trecute în Dosarul Bratu. Ca ultimă dovadă că niciodată n-a îndemnat la revolt, stă răsunsul pe care l-a primit Maica Zamfia Constantinescu- pe atunci stareță Mănăstirii Prislop- în anul 1959, când s-a petrecut scoaterea forșată a călugărilor și călugărițelor din mănăstiri. În fașa dispozițiilor primate, am fost de părere să ne opunem. Părintele a spus atunci monahiei Zamfira: “ N-ai dreptul să antrenezi poporul într-o persecuție, de unde știi câți sau câte vor rezista în pușcărie? “>( mărturisire din “Notă asupra ediției”, Cărarea Împărăției).
Părintele Nicolae Streza povestea, referindu-se la aceeași prezență plină de putere și de dragoste, totodată, răbdare și înțelegere pentru omul simplu: “ Prin 1952, când Părintele a fost la Canal, cei de acolo, ca să-și bată joc de Sfinșia sa, l-au băgat într-o baracă cu delicvenții de rând. Rezultatul a fost că delicvenții s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l și ascultându-l pe Părinte, și au ajuns să-l ocrotească chiar. Când trebuiau să lucreze, să sape sua să care cu roaba, ei îl scuteau pe Părinte de munca pe care trebuia să o facă, lucrând ei în locul lui, desi Părintele nu le permitea. Erau cu toții cronometrați să vadă cât au lucrat. Deseori, Părintele lucra și el pentru alți deținuți care, slăbiți fiind, nu puteau să-și îndeplinească norma. Iată ce influență a avut asupra unor delicvenți de rând un om al lui Dumnezeu! “
Părintele Arsenie a croit punte în duh și punte de cuvânt viu între Biserica luptătoare și Biserica păcii lăuntrice, cea izbăvitoare a Sfinților. Părintele Arsenie nu aparține deceniilor trecute, el este prezent în destinul acestei țări prin cuvintele și faptele- mărturii ale sfințeniei, dar mai ales prin vegherea, de Acolo, de Sus a pașilor pe care acest popor, jumătate îngenunchiat, jumătate în răni sângerânde și cicatrici nevindecate, încă îi face spre a se elibera în primul rând de el însuși. De ce acest? Pentru că urcarea nu e în adevăr împlinită, nu e autentică, dacă nu coboară a priori în lăuntrul sinelui, miezului unde toate tulburările apar. Pentru ca, mai apoi, ele să iasă la suprafață sub forma a diverse disensiuni și dezechilibre. Așa cum se petrec toate la nivel de unic om, la fel se întâmplă și la nivel de mare comunitate, de Neam.
Pe Părintele Arsenie l-au căutat oamenii în timpul vieții la Sâmbăta, Mănăstirea Brâncoveanu, la Prislop, la București, la Biserica Sfântul Nicolae, Drăgănescu, la Sinaia, peste tot pe unde pașii Părintelui erau- îl urmau și sufletele care îi simțeau cuvântul viu și puternic. După plecarea Părintelui la Domnul, nu au scăzut în număr cei care îl caută pretutindeni, atât în locurile unde Părintele a poposit în viața, dar mai ales în câmpul rugăciunii. Deseori, pelerinajele la Prislop, la mormântul Părintelui, acolo unde vin suflete-mii în orice zi din an, amintesc de o scurtă povestioară a Patericului, dând astfel Sens și Rost și prezenței cu toată ființa, trup și suflet, la crucea mormântului: “ Un bătrân ședea în pustie, departe de apă ca la dousprezece mile. Și mergând într-o zi să aducă apă, s-a supărat și a zis- de ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni și voi petrece aproape de apă. Aceasta zicând, a simțit pe cineva, venind către dânsul. Și întorcându-se , l-a văzut pe cel ce vena după el, că îi număra pașii. Și l-a întrebat bătrânul- cine ești? Iar el i-a zis: îngerul Domnului sunt și sunt trimis să număr pașii tăi și să-ți dau plata. Aceasta auzind bătrânul, întărindu-se cu sufletul, s-a făcut mai osârduitor. Și a mai adăugat încă cinci mile, adică a locuit și mai înăuntrul pustiei, departe de apă, încă șaptesprezece mile.” ( Pateric XXI, 9 )
E puțin spus că Părintele Arsenie Boca a fost iubit de oameni, fie că îi întâlniseră ca Preot monah, în șederea din Mănăstiri, fie în perioadele de detenție sau de urmărire permanentă, în așa zisa libertate. Părintele a fost urmărit de Securitate până la sfârșitul vieții, în pofida faptului că până și acei agenți au înțeles că apartenența părintelui la legiune nu era reală și nici fundamentată pe argumente solide. Dup scoaterea din monahism, Părintele Arsenie a renunșat la însemnele exterioare ale monahismului ( rasa, barba) și se îmbrăca elegant, ca un om de lume, așa cum erau indicațiile regimului. Regim care credea că, odată schimbată înfățișarea exterioară, și omul devine altul, cu totul. Câtă înșelare! Cine l-a privit în lăuntru pe Părintele Arsenie, a văzut în el același călugăr plin de trăire duhovnicească și de putere în cuvânt. De aceea, oriunde l-au purtat pașii, până la trecerea la cele veșnice în chilia de la Sinaia, o mulțime tăcută l-a urmat pretutindeni, în căutare de ajutor duhovnicesc. O mărturisire anume, de la Centenarul nașterii Părintelui Arsenie, cuprinde chintesența emoției unul suflet, de a-l fi cunoscut: “ E foarte greu să exprimi lucruri care sunt de neexprimat. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui pe tine, simțeai, știai, nu știu de unde știai, nu știu cum simțeai, dar erai sigur că te privește lumina. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulți- că te privește lumina. Tot sufletul plin de înțelepciune, plin de credință, plin de dragostea pentru om, toate acestea erau în privirea lui. Prezența Părintelui pentru cei ce-l aveau alături însemna trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui. Dar era și foarte aspru. Însă în acea lumină, până și asprimea părea dulce. Cine a trecut prin ceva similar poate să înțeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt”.


Plecarea Părintelui în veșnicia Împărăției pe care încă de pe pământ a surprins-o, fie în pictură fie prin puterea cuvântului, s-a împlinit sub semnul unui Mesaj rămas viu, foc nestins lăsat testament:
“10 Legi ale Înțelepciunea- 9 să taci și 1 să vorbești, iar atunci puțin.
Glasul conștiinței e un grai tăcut, o chemare lina, pe care o auzi sau înțelegi când vine din lăuntru, dar vine dincolo de tine, de la Dumnezeu. Cuvântul „conștiință” înseamnă „a ști împreună”, la fel, iar cei ce știu împreună, la fel, sunt Dumnezeu și Omul. Capătul conștiinței care e la Om,s-a îmbolnăvit, dar capătul conștiinței care e la Dumnezeu strigă din noi către Dumnezeu.
Ștergerea greșelilor ne obligă la întârzierea în viață – nu putem intra fiecum în Împărăția luminii- ne-ar arde. De aceea trebuie să ne răbdăm și pe noi înșine, nu numai pe alții, așa cum suntem, dar strigându-L dintru adâncuri de conștiință. Până când Lumina- Iubirea-Desăvârșirea, ne va face „cu vremea” asemenea ei.
Când te întâlnești cu Iisus, te întâlnești cu Răspunsul ! Punctul la orice Întrebare. STAȚI UNIȚI: TURMĂ ȘI PĂSTOR! Vremurile vi-o vor cere. ”
Părinte Arsenie Boca, 3 octombrie 1985, Sinaia.

Irina Stroe

Sursa articol- https://evz.ro/arsenie-boca-prima-durere-simti.html

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s